Președintele Maia Sandu este acuzată că s-ar fi implicat în alegerile din România, încălcând suveranitatea unui stat vecin.Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, tot ea fost procuror și fost candidat la prezidențialele de la noi, cere anchetă penală și susține că autoritățile de la Chișinău au folosit resursele statului pentru a influența votul din afara țării.
Victoria Furtună afirmă că implicarea conducerii de la Chișinău în politica internă a României subminează voința cetățenilor de peste Prut.
VICTORIA FURTUNĂ, președintele partidului „Moldova Mare”, ex-procuror
Politicienii de la Chișinău în frunte cu Maia Sandu, cetățean român și președinte al Republicii Moldova, ales prin fraudă externă, o cunoaștem toți, se implică frățiș în alegerile prezidențiale din România. O fac ei, folosind instituțiile statului, resursele administrative și chiar transportarea organizată a alegătorilor la comanda rețelelor criminale USAID și Soros. Este o ingerință gravă, o tentativă de aservire politică a României și o infracțiune incriminată în art. 394 din Codul Penal al României.
Formațiunea „Moldova Mare” solicită tragerea la răspundere penală a șefei statului și condamnă tentativele de control politic din afara granițelor.
VICTORIA FURTUNĂ, președintele partidului „Moldova Mare”, ex-procuror
Partidul ”Moldova Mare” a cerut deschiderea unei anchete penale împotriva Maiei Sandu și condamnă această agresiune asupra democrației și dreptului poporului român de a-și decide singur viitorul. Susținem suveranitatea, libertatea și demnitatea poporului român. Nu ne plecăm în fața intereselor neo-coloniale, privim cu venerație spre adevăr și spre voința popoarelor libere.
Totuși, se pare că PAS face deschis campanie electorală. Totuși, PAS face în mod deschis campanie electorală. Atât Maia Sandu, cât și Igor Grosu au apărut într-un mesaj video oficial în sprijinul candidatului la președinția României, Nicușor Dan. În plus, înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale din România, în Republica Moldova au început să fie distribuite pliante electorale în sprijinul candidatului independent Nicușor Dan.
Materialele, tipărite în România într-un tiraj de 50.000 de exemplare, sunt adaptate special pentru electoratul din Moldova. Nu este clar cine le distribuie, din ce fonduri și cu ce susținere logistică, iar autoritățile electorale de la noi, precum CEC-ul, se spală pe mâini și nu oferă explicații.
PAS a anunțat oficial că îl susține pe Nicușor Dan, însă neagă implicarea directă în campania din teren. Anterior, favoritul alegerilor prezidențiale din România de anul trecut, Călin Georgescu, a acuzat conducerea Republicii Moldova și, în special, pe președintele Maia Sandu, de amestec direct în alegerile din România. Reprezentanții puterii resping, de asemenea, acuzațiile de falsificare a alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.