Amendamentele la Legea amnistiei au fost propuse de deputații PAS și votate tot de ai lor, dar plătesc pentru consecințe cei care au executat ordinele. Directorul Penitenciarului nr. 17 – Rezina, Veaceslav Dascal, a fost suspendat din funcție până la 5 iunie, iar funcția acestuia va fi asigurată în această perioadă de Adrian Paterău, ofițer principal în cadrul Direcției siguranță și regim a Administrației Penitenciarelor, notează Ziarul de Gardă cu referire la ordinul semnat la 13 mai de ministra Justiției Veronica Mihailov- Moraru.
Contactați de Canal 5 reprezentanții Administrației Penitenciarelor ne-au spus că nu oferă detalii, însă ulterior au emis un comunicat, în care au menționat că în afară de directorul penitenciarului, pe perioada anchetei a fost suspendat din funcție și directorul adjunct, măsura are caracter temporar, iar suspendarea din funcție nu reprezintă o concluzie cu privire la vinovăția celor vizați. vor reveni cu un comunicat pe acest caz.
Ministra Justiției nu ne-a răspuns la apeluri pentru a ne oferi detalii despre ordinul pe care l-a semnat și a ne spune de ce decizia de suspendare vine abia peste o lună de la demararea anchetei de serviciu. Cu atât mai mult, cu cât ancheta, potrivit ministrului, încă nu a fost finalizată.
Veaceslav Dascal, a deținut simultan calitatea de președinte și de membru al Comisiei speciale privind aplicarea amnistiei, precum și de președinte și, respectiv, membru al Comisiei penitenciarului, se menționează în același ordin semnat de Veronica Mihailov-Moraru.
Amintim că în contextul modificărilor Legii amnistiei și după ce mai mulți condamnați pe viață, au ieșit în libertate, primul funcționar pe care guvernanții l-au sacrificat pentru propriile lor încălcări a fost șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor, Anatolie Falca, care deși a executat și el ordinele celor de sus, a demisionat declarând, drept răspuns la cererea lui Recean, că că „se va supune ordinului și va demisiona”. Locul acestuia l-a ocupat directorul adjunct al ANP, Alexandru Adam.