În lume ar putea începe un alt conflict armat. India și Pakistan se pregătesc pentru război. Relațiile dintre cele două țări s-au înrăutățit după atacul terorist din statul disputat Jammu și Kashmir, în urma căruia au murit peste 20 de persoane.
Atacul a avut loc într-o stațiune turistică din partea Kashmirului aflată sub administrația New Delhi. Partea indiană a informat că doi dintre atacatori erau pakistanezi. OFF Astăzi, India a anunțat închiderea frontierei și anularea vizelor pentru Pakistan. Cetățenilor pakistanezi le este interzis să intre în India pe vizele sud-asiatice speciale.
Toate vizele de acest tip existente au fost anulate, iar pakistanezilor care se află deja în India li s-a acordat un termen de 48 de ore pentru a părăsi țara. La rândul său, Pakistanul a închis spațiul aerian pentru companiile aeriene indiene și a anunțat că va lua în considerare măsuri de răspuns la acțiunile părții indiene.
Potrivit The New York Times, care citează analiști și oficiali pakistanezi, cele două țări se află la un pas de un nou conflict armat. Motivul escaladării tensiunilor a fost uciderea de către militanți, pe 22 aprilie, a turiștilor într-o zonă din Kashmirul aflat sub controlul Indiei.
Poliția indiană a făcut publice numele a trei suspecți și a declarat că doi dintre ei sunt pakistanezi. În urma atacului terorist, 26 de persoane au murit, inclusiv doi străini, iar 17 au fost rănite. Atât Pakistanul, cât și India sunt state nucleare, fiecare având aproximativ 160 de focoase.