Creștinii ortodocși marchează astăzi Vinerea Mare, cunoscută și sub denumirile de Vinerea Patimilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Paștelui. Este cea mai importantă zi de vineri din calendarul religios, fiind dedicată rememorării morții și îngropării lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce pentru mântuirea omenirii.
Este o zi de mare doliu în tradiția creștină, în care se recomandă postul negru și renunțarea la orice activitate casnică sau gospodărească.
Ce este bine să faci în Vinerea Mare
-
Se ține post negru, iar cei care pot, nu mănâncă și nu beau nimic până după apusul soarelui.
-
În biserici se oficiază slujba Ceasurilor împărătești și Vecernia, în timpul căreia se scoate Epitaful în mijlocul bisericii pentru închinare.
-
Oamenii merg la cimitire, aprind lumânări și îi plâng pe cei dragi adormiți.
-
Casele se afumă cu tămâie, iar unii obişnuiesc să înconjoare gospodăria de trei ori pentru protecție.
-
Se spune că dacă plouă în Vinerea Mare, anul va fi unul roditor, iar dacă e vreme frumoasă, anul va fi secetos.
-
În unele zone, oamenii se scufundau în apă rece de trei ori pentru sănătate, iar alții alergau desculți prin rouă la răsăritul soarelui.
Ce NU este bine să faci
-
Nu se coace nimic: nici pâine, nici cozonaci, pentru că se spune că „arde mâinile Maicii Domnului”.
-
Nu se consumă urzici – planta cu care, conform tradiției, ar fi fost bătut Hristos.
-
Nu se folosește oțet, în amintirea faptului că Mântuitorului i-au fost umezite buzele cu oțet în timpul răstignirii.
-
Nu se vopsesc ouăle, această activitate fiind rezervată Joiei Mari sau Sâmbetei Mari.
-
Nu se sacrifică animale și nu se lucrează câmpul, pentru că roadele nu vor fi binecuvântate.
-
Nu se merge la frizer, din cauza unei superstiții potrivit căreia poți pierde pe cineva drag.
Despre postul negru
Conform rânduielilor ortodoxe, postul negru începe de joi seara, de la ora 18:00 și se poate încheia:
-
la ora 15:00, când Iisus și-a dat sufletul pe cruce,
-
la ora 18:00, când a fost coborât de pe cruce și îngropat,
-
sau la ora 21:00, când a fost pusă piatra la mormânt.
Pentru cei care nu pot ține post negru complet, se recomandă măcar o perioadă de post strict în cursul zilei.