Epava avionului de mici dimensiuni al companiei Berring Air a fost găsită de paza de coastă americană din Alaska, la o zi după ce aeronava a dispărut de pe radare, relatează Reuters. Autoritățile au anunțat că toate cele zece persoane aflate la bord au murit în urma accidentului, ale cărui cauze sunt necunoscute. Doi membri ai Gărzii de Coastă americane au ajuns la epava aeronavei.
„Din păcate, nu pare să fie un accident cu supraviețuitori”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Mike Salerno, în cadrul unei conferințe de presă. Seful biroului din Alaska al National Transportation Safety Board, Clint Johnson, a spus în aceeași conferință de presă că zece persoane au murit.
„Din păcate, acum, din moment ce au fost găsite epava și cele zece victime, este timpul să ne suflecăm mânecile și să trecem la treabă”, a spus Johnson. Vremea aspră de iarnă a îngreunat eforturile de căutare și ar putea dura ore sau zile pentru a recupera cadavrele din acel loc îndepărtat, au precizat oficialii americani.
Epava a fost descoperită la 55 km sud-est de Nome, a precizat Paza de Coastă într-o postare care a inclus o fotografie a epavei în zăpadă și a celor doi membri ai echipei de recuperare.
Avionul Cessna 208B Grand Caravan în care se aflau un pilot și nouă pasageri adulți a fost dat dispărut joi după ce a decolat din Unalakleet spre Nome, în jurul orei locale 16.00. Avionul a fost dat dispărut deasupra apelor înghețate din Norton Sound, care face parte din Marea Bering, potrivit Pazei de Coastă. Datele radar au arătat că avionul a suferit o pierdere rapidă de altitudine și viteză. Nu este clar însă, în acest moment, ce ar fi putut cauza acest lucru.
În zona în care avionul a căzut brusc era vreme rea de iarnă, potrivit oficialilor locali. Avionul era operat de Bering Air și efectua o cursă de 240 kme de la Unalakleet la Nome, un zbor regulat pentru navetiștii care traversează Norton Sound.