Fostul președinte al Statelor Unite, Jimmy Carter, care a condus țara între 1977 și 1981, a decedat la vârsta de 100 de ani, conform presei americane. Al 39-lea președinte al SUA a fost cunoscut pentru rolul său esențial în promovarea păcii în Orientul Mijlociu și pentru activismul său în domeniul drepturilor omului și al sănătății globale.
„Tatăl meu a fost un erou, nu doar pentru mine, dar și pentru toți cei care cred în pace, drepturile omului și iubirea altruistă”, a declarat Chip Carter, fiul fostului președinte. „Frații și surorile mele, precum și eu, l-am împărțit cu restul lumii prin aceste valori comune. Lumea este familia noastră datorită modului în care a reunit oamenii, și vă mulțumim că îi onorați memoria prin continuarea acestor valori”.
În ultimii ani, Carter a fost internat frecvent în spital. În februarie 2023, familia sa a anunțat că fostul președinte a ales să își petreacă restul timpului acasă, alături de cei dragi, cu sprijinul echipei sale medicale. În noiembrie 2023, soția sa, Rosalynn Carter, a murit la vârsta de 96 de ani. Cei doi s-au căsătorit în 1946 și au fost împreună până la sfârșitul vieții. Carter a participat la slujba de pomenire a soției sale, călătorind din casa lor din Plains, Georgia, la biserica Glenn Memorial din Atlanta.
Nepotul cel mai mare al familiei Carter, Jason Carter, a spus într-un interviu din iunie 2024 că fostul președinte nu mai era pe deplin conștient în fiecare zi, dar continua să „experimenteze lumea cât mai bine putea”, pe măsură ce zilele sale ajungeau la final.
Născut pe 1 octombrie 1924, în Georgia, Jimmy Carter a fost un cultivator de arahide și guvernator al statului Georgia înainte de a deveni președinte. A fost ales în 1976, într-un context marcat de războiul din Vietnam și scandalul Watergate, care l-a dus la demisia președintelui republican Richard Nixon. Carter a fost responsabil pentru semnarea Acordurilor de la Camp David din 1979, care au dus la tratatul de pace între Israel și Egipt, dar mandatul său a fost afectat și de criza ostaticilor americani din Iran, între 1979-1980.
Carter a avut un singur mandat, fiind învins în 1980 de republicanul Ronald Reagan. După retragerea sa de la Casa Albă, în 1982, a fondat o organizație dedicată promovării dezvoltării, sănătății și soluționării conflictelor la nivel global. În 2002, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace, recunoaștere a „eforturilor neobosite pentru găsirea de soluții pașnice în conflictele internaționale”.
Din cauza problemelor de sănătate, Carter s-a retras din viața publică în ultimii ani, având doar apariții rare, cum a fost omagiul național adus soției sale, Rosalynn, la sfârșitul anului 2023.