Mike Waltz, viitorul consilier pentru securitate națională la Casa Albă, a declarat că echipa lui Donald Trump se gândește cum să oprească definitiv războiul dintre Rusia și Ucraina, nu doar să-l suspende pentru o perioadă. Waltz a spus acest lucru într-un amplu interviu acordat postului TV american CBS.
Donald Trump vrea să oprească permanent conflictul dintre Kiev și Moscova Congresmenul din Florida Mike Waltz, pe care președintele ales al SUA, Donald Trump, urmează să-l numească în postul de consilier pentru securitate națională a vorbit despre planurile pe care administrația Trump le are în Ucraina.
Referitor la întâlnirea lui Donald Trump cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, de la Paris, Waltz a spus că toți aliații europeni care s-au aflat la discuții cu președintele ales al SUA și echipa sa, nu doar liderul de la Kiev, au un interes comun, încheierea conflictului început pe 24 februarie 2022. „A fost interesant că toți cei au venit la noi, aliații noștri europeni, președintele Zelenski la acea întâlnire și alții, s-au concentrat pe un singur lucru. Cum să punem capăt acestui conflict. Cum să o facem într-un mod în care să se restabilească ordinea, să se oprească măcelul. Sperăm să o facem permanent, nu doar temporar. Acestea sunt lucrurile la care ne gândim, asta vrem cu toții, inclusiv Donald Trump”, a spus Waltz.
Consilierul lui Trump a comentat posibilitatea de a desfășura trupe de menținere a păcii din țările NATO pe teritoriul Ucrainei, menționând că secretarul general al NATO, Mark Rutte, aflat în vizită la Mar-a-Lago, a spus că „europenii vor prelua un rol mai mare… după sfârşitul acestui conflict”.
Lasă de înțeles că SUA și-ar putea retrage sprijinul pentru Ucraina Waltz a răspuns, de asemenea, la o întrebare dacă Trump intenționează să limiteze utilizarea armelor americane de către Ucraina, sau să reducă ajutorul militar al SUA către Ucraina, menționând că președintele ales al SUA a spus recent într-un interviu pentru Time că „un cec în alb nu este o strategie” și că pur și simplu astfel se prelungește războiul.
„Cum arată succesul în concordanță cu interesele noastre? Cum punem capăt războiului? Cine este la masă? Cum putem aduce toate părțile la masa de negocieri și care este cadrul pentru un acord? Acestea sunt lucrurile la care ne gândim cu echipa sa fantastică pe care Trump o formează”, a enumerat viitorul consilier al președintelui SUA întrebările la care încearcă să răspundă viitoarea administrație americană.