Autorităţile elene au început să strângă sutele de mii de peşti morţi care au împânzit în această săptămână apele din portul turistic al oraşului Volos, aflat în centrul ţării, după ce peştii au fost deplasaţi din habitatele lor obişnuite de apă dulce din cauza inundaţiilor de anul trecut, transmite Digi24.RO.
Peştii morţi au creat o adevărată pătură argintie în port şi degajă un miros care a alarmat locuitorii şi autorităţile, care s-au grăbit să îi adune înainte ca acesta să ajungă la restaurantele şi hotelurile din apropiere.
„Se întinde pe kilometri”, a declarat pentru Reuters Stelios Limnios, membru al consiliului municipal. „Nu este doar de-a lungul coastei, ci şi în centrul Golfului Pagasetic”, a spus el. În zonă sunt numeroase case de vacanţă. Miercuri, traulerele au târât plase pentru a colecta peştele care a fost apoi încărcat în camioane.
Peste 40 de tone au fost colectate în ultimele 24 de ore, au declarat autorităţile. Primarul din Volos, Achilleas Beos, a declarat că mirosul a devenit insuportabil. În timpul unei conferinţe de presă de miercuri, el a acuzat guvernul că nu a rezolvat problema înainte ca aceasta să ajungă în oraşul său.
El a spus că peştele în putrefacţie ar putea crea un dezastru ecologic pentru alte specii din zonă. Experţii spun că problema a fost cauzată de ploile istorice de anul trecut, care au inundat câmpia Thessaly, aflată mai la nord.
Inundaţiile au reumplut un lac din apropiere – care fusese secat în 1962 în încercarea de a combate malaria – umflându-l până la de trei ori peste dimensiunea sa normală. De atunci, apele lacului s-au retras drastic, forţând peştii de apă dulce să se îndrepte spre portul Volos.
Apele de aici se varsă în Golful Pagasetic şi în Marea Egee, unde peştii de apă dulce nu pot supravieţui. Experţii au declarat că nu a fost plasată o plasă la gura râului care se varsă în Volos. Când peştii au ajuns în mare, apa sărată probabil i-a ucis. „Nu au făcut ceea ce este evident, să pună o plasă de protecţie”, a declarat primarul Beos, referindu-se la autoritățile guvernamentale.
Ministerul Mediului nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Procurorii locali au ordonat o anchetă. Potrivit eKathimerini, procurorii vor să ştie cum au murit miile de peşti şi au ajuns să umple portul oraşului, conform News.ro. Ancheta a fost încredinţată şefului autorităţii portuare a oraşului, care a fost instruit să stabilească dacă peştii provin din lacul Karla, aşa cum s-a raportat, şi dacă moartea lor a fost cauzată de poluare.
Un alt aspect care urmează să fie investigat este dacă peştii morţi au afectat calitatea apei din regiune. Dezastrul este cel mai recent impact al condiţiilor meteorologice extreme din Grecia pe care oamenii de ştiinţă le leagă de schimbările climatice, inclusiv temperaturile mai ridicate şi precipitaţiile neregulate care provoacă incendii şi inundaţii.
Dimosthenis Bakoyiannis, în vârstă de 33 de ani, care deţine un restaurant pe plajă la 10 km de Volos, spune că cifra sa de afaceri a scăzut cu 80% în această vară, deoarece mai puţini turişti au dorit să viziteze după inundaţii.
„Situaţia cu acești peşti morți ne va termina”, a declarat Stefanos Stefanou, preşedintele asociaţiei locale a restaurantelor şi barurilor. „Ce vizitator va veni în oraşul nostru după asta?” se întreabă el.