Regizorul David Schwartz susține că echipa Teatrului Luceafărul din Chișinău duce o campanie de defăimare în adresa sa, după ce acesta a făcut publică tentativa de cenzurare a spectacolului „Invizibil”. Într-o primă reacție pe scandalul iscat, Schwartz a publicat „10 replici punctuale la minciunile afirmate de Slava Sambriș”, directorul artistic al teatrului, transmite Unimedia.INFO.
„Am revenit pe fb ca să contracarez campania de defăimare dusă la adresa mea de echipa Teatrului Luceafărul din Chișinău după ce am făcut publică tentativa de cenzurare a spectacolului „Invizibil”, la care am lucrat la începutul anului 2024.
Mai jos, 10 replici punctuale la minciunile afirmate de Slava Sambriș, directorul artistic al Teatrului Luceafărul:
1. Sambriș susține că „îmi văzuse mai demult câteva producții”, sugerând că mă cunoștea vag. Acest lucru este fals, noi lucrând împreună la workshopul de documentare din 2012 organizat de Teatru-Spălătorie pentru spectacolul meu de la Chișinău, Sambriș participând și dând feedback, ca singur invitat, la vizionarea internă a spectacolului respectiv în 2013 și fiind invitat de Stagiunea de Teatru Politic, ca parte din echipa Spălătorie la București în 2014, pentru a juca spectacolul Clear History de Nicoleta Esinencu. Deci nu eram tocmai cineva cunoscut superficial sau din auzite.
2. Sambriș acuză, conspirativ, că nu i-am prezentat lui primul draft de text, în calitatea sa de director artistic. De fapt, i-am trimis draftul la fix o zi după ce l-am trimis către teatru la tipărire, l-am citit cu actorii și actrițele și l-au citit scenografii (2 respectiv 3 martie). Nu am considerat oportun să îi trimit draftul înainte, pentru că aveam emoții și voiam să aud o dată „cum sună”, dar și pentru că directoarea generală, superioara ierarhică a lui Sambriș, Vitalia Grigoriu juca oricum în spectacol, deci conducerea a auzit textul la prima lectură.
3. Sambriș poate nu s-a arătat „încântat” de text, dar a spus că îi place mult convenția pe care am ales-o și nu a făcut nicio observație punctuală asupra unui moment sau aspect din text care „nu i se pare în regulă”, căzând doar de acord să scoatem numele de persoane și să mai scurtez la lucru.
4. Sambriș nu mi-a spus niciodată că actorii nu ar fi de-acord cu viziunile mele politice (mi-au spus-o, sigur, în discuții, doi dintre actori) și nu mi-a spus niciodată că ar fi bine să provoc o discuție cu echipa. Nicidecum nu mi-a lăsat de înțeles că ar fi în pericol vreodată continuarea proiectului. S-a plâns, din contră, că actorii nu au destulă personalitate și că le este uneori teamă să își exprime punctele de vedere și de-asta se bucură că am venit eu, să îi provoc. Așa cum se poate lesne constata astăzi, actorii s-au lecuit între timp de teamă.
5. Sambriș minte că problema cu pasajul despre vetting pe care l-am scos la presiunile lui și ale Vitaliei Grigoriu ar fi fost recognoscibilitatea persoanei intervievate, din jocul actriței. Am ajuns împreună la concluzia că acel pasaj este problematic, pornind de la întrebarea pe care mi-a pus-o: „care ar fi pasajele care lovesc în PAS”. Mai mult, cum se vede din mesajul meu către directori atașat, a fost decizia mea să îl scot de tot, Sambriș propunându-mi inițial să îl rescriu în așa fel încât să nu mai existe nicio mențiune sau aluzie directă la conducerea țării. La finalul acelei discuții, în care nu mi-a spus că nu ar fi el de acord cu pasajul respectiv, ci, reiterez, că „îi este frică pentru el și pentru Vitalia”, Sambriș mi-a pus mâna pe umăr, pe drumul spre sala de repetiții, s-a uitat în ochii mei și mi-a spus „iartă-mă”. Răspunsul meu: „o să te iert la un moment dat”. Nu pare relația între un director nemulțumit de regizor și un regizor care face ce vrea.
6. La discuția respectivă, (14 martie, cu zece zile înainte de întreruperea spectacolului), Sambriș mi-a spus că actorii sunt foarte mulțumiți de mine, că „știi ce vrei și ce să le ceri”. Nicio vorbă despre actori care vor să demisioneze din cauza mea.
7. Nici după plecarea mea de la Chișinău Sambriș nu mi-a zis nimic de probleme deontologice și de vreo discuție cu un jurist – de altfel, dacă erau probleme cu textul, de ce nu a fost cerută opinia juristului după prima lectură, ci abia după plecarea mea? Sambriș mi-a spus că nu se poate relua spectacolul decât peste un an pentru că au alte obligații. Nu există nicio comunicare a noastră în care eu să fiu înștiințat de presupusele probleme deontologice sau „legale” pe care le-ar fi generat textul.
8. Vitalie Sprînceană NU a făcut parte din echipa spectacolului. A fost trecut de mine la mulțumiri, nu secret, ci în mailul meu către PR-ul teatrului, pentru că mi-a trimis niște linkuri despre cazuri de corupție din Moldova utile ca să îmi fac o privire de ansamblu. Nici în acest caz, Sambriș nu mi-a comunicat nemulțumirea pentru apariția numelui Sprînceană (care, atenție, nu e membru în niciun partid și n-a deținut niciodată o funcție publică). Faptul că intențiile mele sunt puse la îndoială pe baza a două nume apărute la „mulțumiri”, care au opinii politice diferite de conducerea politică a Moldovei nu face decât să confirme teza mea despre gradul de autocenzură care domină Teatrul Luceafărul.
9. Dacă Slava Sambriș a fost o „unealtă” a unei oculte, așa cum se teme, întrebarea cheie rămâne – cum a reușit această ocultă să inoculeze în mintea lui Sambriș ideea perversă de a mă invita să montez la Luceafărul? Ca să cităm din Geo Bogza, „Misterele Chișinăului”
10. Întrebarea de 100 de puncte: de ce nu mi s-a dat până astăzi acces la filmarea ultimei repetiții?”, a scris David Schwartz.
