Salvamarii din capitală au salvat doi minori de la înec în timp ce se scăldau în Lacul „Valea Trandafirilor” din municipiul Chișinău. Cazul a avut loc în după amiaza zilei de 16 iunie 2024 către ora 16:40. Potrivit informațiilor înregistrate, doi frați se scăldau în apa lacului, iar la un moment dat unul dintre minori a început să se înece, neputând ieși din apă de unul singur. Celălalt frate a încercat să-l ajute, dar fără succes, ambii fiind în pericol de înec.
În scurt timp, incidentul a fost observat de salvamarii stației de salvare pe apă nr. 5, care imediat au intervenit și au scos în siguranță tinerii la mal. Băieții în vârstă de 17 și 15 ani fiind în afara oricărui pericol nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă părinții și cei care au în grijă minori să-i monitorizeze strict și să nu le permită mersul la scăldat de unii singuri sau în grupuri de prieteni. Mai mult, maturii sunt rugați să ghideze copiii în apă și să fie vigilenți în timpul activităților desfășurate în mediul acvatic. Totodată, în vederea evitării situațiilor de risc, salvatorii îndeamnă oamenii să meargă la scăldat doar în locuri special amenajate și dotate cu stații de salvare.
Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2024, 53 de persoane au fost salvate de la înec de salvamarii stațiilor de salvare pe apă, iar 24 de persoane și-au pierdut viața în apa bazinelor acvatice din țară.