Grupul parlamentar „Victorie” și alți reprezentanți ai blocului s-au întâlnit cu experții Comisiei de la Veneția pentru a discuta despre legea privind votul prin corespondență, adoptată de autoritățile PAS la solicitarea președintelui Maia Sandu cu doar câteva luni înainte de alegerile prezidențiale. Discuția a scos în evidență importanța respectării principiilor democratice în procesul electoral din Republica Moldova, iar reprezentanții blocului politic au subliniat necesitatea unei mai mari transparențe și legitimități în acest domeniu vital pentru funcționarea unei societăți democratice, scrie Partidulsor.COM.
În cadrul întrevederii, membrii blocului ”Victorie” și-au exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care legea privind votul prin corespondență poate afecta echilibrul democratic al procesului electoral și drepturile cetățenilor. Criticile formulate de blocul politic se referă, în special, la discriminarea generată de această lege față de diaspora moldovenească din Rusia, Italia, Spania, Franța, Turcia și România, dar și din alte țări, care sunt privați de posibilitatea de a vota în acest mod.
„ Votarea prin corespondență în mai multe țări, pe care autoritățile moldovenești l-au numit un «proiect pilot», discriminează diaspora imensă de moldoveni din Rusia și din alte țări. Nu există nicio explicație rezonabilă pentru care cetățenii noștri care locuiesc în Federația Rusă sau în UEEA, precum și în Italia, Spania, Franța, Turcia și România nu pot participa la determinarea soartei țării lor”, a declarat entitatea politică.
„Democrația ia întotdeauna în considerare alegerea poporului – o astfel de forță politică este reprezentată și de blocul ”Victorie”. Opinia politicienilor în mod individual, chiar și a celor de rang înalt, nu poate deveni lege. Noi suntem gata să participăm la formarea parcursului politic, în care se va ține cont de punctul de vedere al tuturor cetățenilor Republicii Moldova!”, – le-au spus politicienii opoziției moldovenești experților Comisiei de la Veneția.
În concluzie, reprezentanții blocului „Victorie” și-au exprimat încrederea că această discuție va avea un impact pozitiv asupra procesului democratic din Moldova și va forma un cadru politic care va reflecta cu acuratețe și sensibilitate aspirațiile și nevoile tuturor cetățenilor moldoveni. Astfel, blocul „Victorie” și-a reiterat sprijinul pentru valorile democratice și pentru respectarea voinței poporului moldovean.
Amintim că mai mulți membri ai blocului politic „ Victorie”, condus de Ilan Șor, printre care Marina Tauber și Vasile Bolea, au depus marți, 14 mai, o sesizare la Curtea Constituțională, cerând verificarea constituționalității legii privind implementarea parțială a votului prin corespondență. Aceștia susțin că „legea contravine principiului securității raporturilor juridice”.
Proiectul de lege care prevede implementarea pilot a votului prin corespondență a fost adoptat de Parlament la 26 aprilie 2024. Printre țările eligibile se numără Statele Unite, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda.