Polițiștii moldoveni cu sprijinul autorităților din România, anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat prin cerșetorie o femeie, din anul 2008.
Victima are vârsta de 43 de ani și este cu dizabilitate. Așa cum aceasta avea doi copii și nu avea surse de existență, bunicul a profitat de starea ei și a organizat traficarea ei în afara Moldovei, în scop de cerșetorie. Schema a fost preluată de feciorul acestuia, iar ulterior – de nepot (cu vârste de 63, 42 și 21 de ani).
Cazul a fost deconspirat de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane și cei de urmărire penală a INI, prin implicarea autorităților din România, unde a fost reținut feciorul învinuit de traficarea femeii – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Procuratura DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. La rândul lor, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni, Moldova, cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger”. De asemenea, la investigarea cazului a contribuit și centrul european SELEC și agenția Uniunii Europene Eurojust.
Urmare a investigațiilor, a devenit cunoscut faptul că femeia ar fi fost transportată să cerșească în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia. Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu pancarta inscripționată: „Oameni buni, ajutați-mă să strâng bani pentru protezarea picioarelor.”
După circa 16 ani de cerșetorie, însă, nimeni din cei trei de etnie minoritară, investigați pentru traficarea ei, nu i-au cumpărat proteze. Mai mult, pentru ca să evite investigații pentru trafic de persoane din partea poliției în statele în care era determinată să cerșească, a fost perfectat un certificat de căsătorie cu femeia-victimă cu un membru al familiei celor trei. De asemenea, urmare a perchezițiilor au fost depistate și alte pancarte cu mesaje false pentru cerșetorie scrise în limbi străine, precum și arme.
Investigațiile continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.