Datorită diligenței procurorilor, la 09 aprilie 2024, a fost pronunțată o sentință, prin care un bărbat în vârstă de 45 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru mai multe episoade de acțiuni cu caracter sexual neconsimțite și viol, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani, cu executare în penitenciar de tip închis.
Potrivit acuzării înaintate de procurori, inculpatul, în perioada lunilor ianuarie – februarie 2022, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale cu fiica sa vitregă în vârstă de 20 de ani, în mod sistematic, când era beat, o viola.
Mai exact, acesta, prin amenințări cu răfuiala fizică și omor în cazul divulgării celor petrecute, imobiliza victima, după care, întreținea cu ea mai multe rapoarte și acte sexuale, prin ce îi cauza suferințe fizice și psihice.
Faptele erau petrecute în timp ce mama victimei se afla la muncă peste hotarele țării, iar în urma acțiunilor făptuitorului, victima a rămas însărcinată.
După ce femeia a revenit de peste hotare, a observat că fiica sa este însărcinată, iar ultima i-a povestit cele întâmplate și au sesizat poliția.
Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea faptelor imputate.