La 04 aprilie 2024, a fost pronunțată o sentință, prin care un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a fost recunoscut vinovat de violul unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani acțiuni cu caracter sexual neconsimțite violul unei persoane minore, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 20 de ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Procurorii nu sunt de acord cu sentința și o vor contesta cu apel, solicitând aplicarea celei mai aspre pedepse și anume detențiune pe viață.
Motivul principal pentru solicitarea unei asemenea pedepse, inclusiv în prima instanță, rezidă în faptul că inculpatul a comis fapta prejudiciabilă împotriva mai multor persoane minore, una din ele fiind chiar fiica sa biologică. Totodată, acțiunile sale ilegale au avut un caracter sistematic și o durată îndelungată de timp. Aspectul abuzului sexual al minorilor, precum și al membrilor de familie minori constituie o preocupare majoră pentru sistemul procuraturii, care încearcă să protejeze societatea împotriva persoanelor care prezintă un risc crescut de a comite noi infracțiuni.
Potrivit învinuirii, inculpatul, începând cu anul 1999, pe când fiica sa avea doar 4 ani, în scopul satisfacerii poftelor sale sexuale, sistematic o abuza sexual. Între timp, mama micuței se afla peste hotarele țării. Totodată, pe parcursul anilor, acesta a început să recurgă și la acțiuni de viol în privința fiice sale. Actele au fost curmate abia în anul 2017, când victima a mărturisit mamei sale că nu mai vrea să locuiască cu tatăl său, explicându-i motivele. Mama victimei a alertat imediat poliția.
La fel, în anul 2011, inculpatul a mai violat o minoră de 15 ani, care era colega de clasă a fiicei sale.