R.Moldova ar urma în următorii ani să denunțe acorduri privind călătoriile fără vize ale cetățenilor cu state, precum Rusia, Turcia, Belarus, Armenia și Azerbaidjan. Despre acest lucru a anunțat secretarul general al Ministerului de Externe, Mihai Mîțu, care a precizat că hotărârile respective vor fi aprobate „treptat”, transmite Deschide.MD.
În cadrul ședinței de azi a Parlamentului deputații au examinat proiectul privind denunțarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Ecuador privind călătoriile fără vize ale cetățenilor. Potrivit autorităților, motivul pentru adoptarea acestui proiect a servit faptul că în anul 2014, UE a liberalizat regimul de vize pentru cetățenii R.Moldova, iar documentul prevede că statele care beneficiază de acest regim liberalizat sunt obligate să-și ralieze politicile în domeniul vizelor la politicile UE.
Deputatul socialist Adela Răilean a atras atenția că înafară de Ecuador, alte 11 state sunt obligate de UE să dețină vize. Printre acestea se numără Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Cuba, Kazahstan, Kîrgîzstan, Rusia, Tadjikistan, Turcia, Uzbekistan. În acest sens, parlamentara s-a interesat, dacă MAE examinează posibilitatea denunțării acordurilor privind călătoriile fără vize ale cetățenilor și cu statele sus-meționate.
„Având în vedere procesul în care R.Moldova s-a angajat, cel de integrare europeană și aderare la UE, evident că ralierea politicii naționale la politica de vize a UE este inevitabilă. Noi ca autoritate vom întreprinde aceste acțiuni, treptat”, a declarat Mîțu.
Oficialul a precizat că autoritățile au ținut cont de ponderea și impactul care va fi odată cu denunțarea acordurilor respective, motiv pentru care au început cu statele care nu au impact major asupra cetățenilor R.Moldova.