Un tânăr se zbate între viață și moarte la spital, după ce s-ar fi părăbușit în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01:41, pe strada Alexandru Donici din sectorul Buiucani al capitalei, informează PulsMedia.MD.
Potrivit surselor, este vorba despre un tânăr în vârstă de 27 de ani care locuia cu chirie împreună cu un alt individ în vârstă de 37 de ani într-un apartament de pe strada cu pricina.
Ieri-seara la cei doi au venit în ospeție alți doi amici cu care au consumat alcool. Tânărul de 27 de ani ar fi ieșit la balcon să o fumeze o țigară, dar în circumstanțe încă neclare pentru anchetă s-ar fi prăbușit în gol de la etajul patru al blocului de locuințe.
Colegii săi de pahar au fost cei care au solicitat intervenția unei ambulanțe la fața locului.
Tânărul în stare inconștiență a fost transportat la spital în stare gravă și a fost internat în zona roșie a Institutului de Medicină Urgentă, iar în prezent medicii luptă pentru a-i salva viața.
Totodată, oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele.