Republica Moldova va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, când ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel încât ora 3.00 va deveni ora 4.00. Astfel că duminică, 31 martie, devine cea mai scurtă zi a anului, cu doar 23 de ore.
Trecerea de la ora de iarnă la ora de vară a fost intens dezbătută în ultimii ani, Parlamentul European recomandând renunțarea la schimbarea orei, începând cu 2021.
Statele membre ale Uniunii Europene trebuiau să notifice până în 2021 dacă vor să aplice în mod permanent ora de vară sau ora de iarnă. Deocamdată însă, discuția rămâne în aer.
Cum s-a ajuns la propunerea de renunțare la schimbarea orei? Ca răspuns la inițiative cetățenești, în februarie 2018 Parlamentul a cerut Comisiei să evalueze directiva privind schimbarea sezonieră a orei și să facă propuneri de modificare a acesteia dacă este cazul.
În urma acestei evaluări, care a strâns 4.6 milioane de răspunsuri, dintre care 84% s-au pronunțat în favoarea renunțării la schimbările orare, Comisia a făcut propunerea.
Comisia Europeană a explicat că măsurile UE referitoare la ora de vară impun schimbarea orei de două ori pe an pentru a se ține seama de evoluția tiparelor de lumină naturală și pentru a se profita la maximum de lumina zilei disponibilă într-o anumită perioadă de timp. Ceasurile se dau cu o oră înainte în dimineața ultimei duminici din martie și se dau cu o oră înapoi în dimineața ultimei duminici din octombrie, pentru a se reveni la ora standard.
Majoritatea statelor membre au o tradiție îndelungată în ceea ce privește sistemele de schimbare a orei, multe dintre acestea datând din perioada îndepărtată a Primului Război Mondial și a celui de-al Doilea Război Mondial sau din perioada crizei petrolului din anii 1970.
Din anii 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative prin care toate statele membre s-au pus de acord să-și coordoneze modalitățile de schimbare a orei, renunțând la sistemele naționale divergente.
Din 1996, toți europenii își mută ceasurile cu o oră înainte în ultima duminică din martie și cu o oră înapoi în ultima duminică din octombrie. Scopul normelor UE nu a fost armonizarea regimului orar în UE, ci rezolvarea problemelor generate, în special în sectorul transporturilor și în cel al logisticii, de aplicarea necoordonată a schimbărilor orei de-a lungul anului. În paralel cu sistemul orei de vară în Uniunea Europeană, statele membre au trei zone de fus orar sau ore standard. Decizia privind ora standard ține de competența națională.
Ideea orei de vară a apărut pentru prima oară la omul de știință Benjamin Franklin, în anul 1784. Acesta a scris un eseu numit „An Economical Project” în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat, potrivit Observatorului astronomic.
Una din metode era introducerea unei perioade de timp în timpul verii. Pe când se află la Paris, la vârsta de 78 de ani, acesta s-a ocupat de modul în care lămplile cu ulei produceau lumina și cât de eficiente erau acestea. Într-o dimineață de vară, Benjamin Franklin s-a trezit la ora 06:00 surprins de cât de multă lumină îi întră în cameră. La început a crezut că sunt lămpile cu ulei ce se instalau pe străzile Parisului. Dar a observat că Soarele tocmai răsărea la orizont.
Ideea lui Franklin a fost preluată de către William Willett, un constructor britanic. Și acesta a fost uimit când într-o dimineață de vară, în jurul orei 6, chiar dacă afară era lumină, toate obloanele caselor erau închise. El a propus într-un pamflet din 1907 să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilie, și să se scadă aceste minute în duminicile lunii septembrie. În anul 1908 s-a incercat introducerea acestei reguli, în Marea Britanie, dar a fost întâmpinată negativ.
Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie). Alte țări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Denemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania.
Pe 19 martie 1918 s-a introdus și în Statele Unite ora de vară, dar a fost folosită doar până în 1919. Din cauza opoziției fermierilor s-a renunțat la ora de vară. Cea mai mare confuzie s-a creat în Statele Unite unde fiecare stat avea propria regulă de introducere a orei de vară, situație ce s-a menținut până în 1966.
În acest moment 70 de țări au introdus ora de vară. Ora de vară nu este folosită în țările de la Ecuator și de la tropicul Capricornului. Două țări importante, Japonia și China, nu folosesc ora de vara.
UE a unificat pentru prima dată trecerea la ora de vară în 1980 pentru a asigura o abordare unitară a acesteia în cadrul pieței unice.
Un sondaj UE, la care au participat 4,6 milioane de persoane, arată că oamenii resimt disconfort fizic și mental din cauza schimbării orei. Oamenii întâmpină probleme în a adormi sau au chiar insomnii.
Aproximativ 40% dintre respondenți au spus că au avut probleme în a se concentra, iar o treime s-au simțit irascibili.
Unele persoane acuză o oboseală puternică după schimbarea orei de vară (când ceasurile se dau înainte cu o oră), însoţită eventual de o senzaţie de disconfort şi chiar de dureri de cap.
Trei sferturi (76 %) dintre respondenți consideră că schimbarea orei de două ori pe an este o experiență „foarte negativă” sau „negativă”. Printre motivele pentru care respondenții doresc renunțarea la schimbarea orei se află considerații legate de impacturile negative asupra sănătății, de creșterea numărului accidentelor rutiere și de lipsa economiilor de energie.
În acest moment, 70 de țări au acest sistem, iar UE a adoptat schimbarea orei în 1980.
Ora de iarnă este considerată însă ora standard, ora naturală, de aceea se numește și timp legal român.
