Transportatorii intră mâine, 27 februarie, în grevă națională. Potrivit Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, în ultimele zile operatorii de transport „au fost supuși unor presiuni fără precedent din partea autorităților”, scrie Unimedia.INFO.
„Prin prezenta, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto comunică că în perioada 27, 28, 29 februarie în semn de protest față de adoptarea unor reglementări antieuropene în domeniul transporturilor vor fi sistate rutele raionale și inter-raionale.
În ultimele zile operatorii de transport au fost supuși unor presiuni fără precedent din partea autorităților.
„Listele negre” întocmite cu grijă de gările grupării Vîlcu-Andronachi, în care se conțin denumirile întreprinderilor care vor participa la protest și transmise ministrului Spînu și ANTA, sunt distribuite reprezentanților Cancelariei de stat în teritorii, comisariatelor raionale de Poliție, primarilor afiliați unui partid politic.
Conducătorii întreprinderilor de transport au fost amenințați inclusiv cu probleme personale de ordin penal, cu pierderea businessului ș.a.m.d doar în scopul de ai convinge să renunțe la protest.
S-a ajuns chiar și la amenințarea șoferilor care sunt îndemnați de către angajații Poliției să iasă la rute chiar și fără actele eliberate de companii de transport, fiind date promisiuni că în aceste zile nu vor fi verificați.
Însă dacă nu „vor asculta sfatul” vor fi persecutați pe viitor. Gările auto contactează transportatorii iliciți pentru a-i atrage în procesul de transportare a călătorilor, iarăși făgăduindu-le că nu vor fi sancționați.
Regretem că autoritățile nu doresc să înțeleagă mesajul nostru care se reduce la dorința de a adapta legislația națională din domeniul transporturilor la cea europeană și excluderea din ramura noastră a schemelor corupționale și a tot feluri de grupări care au rolul de căpușe. Autoritățile au ales calea confruntării cu transportatorii și insistă asupra promovării unor scheme ilegale.
Necătând la toate amenințările și presiunile care se întreprind împotriva noastră, transportatorii sunt hotărâți să se lupte pentru drepturile sale. Iar ignoranța autorităților, pe lângă protestul din 27-29 februarie va provoca o serie de proteste ulterioare”, se arată în declarația APOTA.
Agenția Națională Transport Auto îndeamnă operatorii de transport rutier să asigure respectarea necesității de mobilitate a cetățenilor, prin prestarea neîntreruptă a serviciilor de transport rutier. Totodată, responsabilii atenționează că nerespectarea obligațiunile de către transportatori va fi sancționată cu amenzi de până la 22.500 lei, conform prevederilor legale.
Președintele Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa a reacționat la amenințările cu sancțiuni lansate de ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, către transportatorii care vor ieși la grevă pe 27, 28 și 29 februarie. „Determinăm transportatorii să nu se lase intimidați și să continue lupta pentru a-și apăra drepturile”, se arată într-un comunicat emis de asociație.
Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a îndemnat transportatorii să renunțe la proteste și să asigure oamenii cu transport. „Aceste acțiuni de sistare vor fi pedepsite dur, vom aplica legea pentru toți care nu vor ieși pe traseu”, a declarat oficialul.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale spune că nu înțelege revendicările transportatorilor, care au anunțat o grevă generală națională, de trei zile. Mai mult, Andrei Spînu l-a întrebat pe președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) ce legătură are cu o persoană de la Autogări, „care este omul lui Șor?!”. „Vă place să umblați cu minciuni”, i-a replicat Oleg Alexa.
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat trei zile de grevă națională în transportul public. Astfel, pe 27, 28 și 29 februarie toate rutele raionale și inter-raionale vor fi suspendate.
Pe 15 februarie, transportatorii au ieșit la protest, în fața Guvernului. Zeci de microbuze s-au parcat direct pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe partea Arcului de Triumf, dar și lângă clădirea Executivului, îngreunând circulația.
Deputatul PAS Radu Marian a venit cu o replică pentru transportatorii care au protestat în PMAN. „Aceștia sunt împotriva unei legi importante votate în decembrie de către Parlament – o lege care va face transportul public mai accesibil și mai sigur pentru cetățeni”, a comentat parlamentarul, într-o postare pe Telegram.
Anterior, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport a adus la cunoștință autorităților solicitarea de a înainta amendamente la proiectul de modificare a Codului transporturilor rutiere, în conformitate cu proiectul elaborat de APOTA. „Cererea este completată cu intenția de a sista rutele și a organiza în mod regulat proteste în PMAN pe tot parcursul anului viitor, dacă proiectul va fi votat în redacția antieuropeană”, au spus responsabilii.
Transportatorii au desfășurat un protest în Piața Marii Adunări Naționale și pe 23 noiembrie 2023 „împotriva intenției MIDR de a promova reglementări antieuropene în domeniul transporturilor rutiere”.
Aceștia au susținut că nu au altă opțiune, decât să oprească transportul în țară.