Tragedie în Italia. Trei muncitori au murit în Florența, după ce șantierul pe care lucrau s-a prăbușit. Printre victime sunt și trei români. Medicii spun că doi dintre ei sunt în stare gravă, au leziuni la coloană. Alți doi muncitori sunt încă dați dispăruți și sunt căutați de echipele de salvare sub dărâmături. Locuitorii spun că zgomotul din momentul prăbușirii a fost atât de puternic încât au crezut că e cutremur, scrie Digi24.RO.
O structură de beton s-a prăbuşit vineri pe şantierul unui supermarket din Florenţa, lăsând în urmă trei morţi şi doi dispăruţi, conform unui bilanţ oficial, citat de AFP.
„Trei muncitori au murit în timpul activităţii lor în inima Florenţei”, a anunţat pe Facebook şefa Protecţiei Civile din regiunea Toscana, Monia Monni, conform Agerpres.
„Pompierii încă sunt în căutarea a două persoane dispărute sub dărâmături”, a scris ea, adăugând că medicii estimează că cei trei răniţi spitalizaţi nu sunt în pericol de a-şi pierde viaţa, „deşi doi dintre ei sunt în stare gravă”.
Accidentul a avut loc în nord-vestul capitalei toscane, în timp ce muncitorii ridicau structuri prefabricate din beton pentru a construi o fabrică a lanţului italian de supermarketuri Esselunga, care a decis să-şi închidă magazinele din Florenţa vineri după-amiază în semn de doliu.
Prim-ministrul Giorgia Meloni şi-a exprimat „condoleanţele şi solidaritatea cu familiile celor implicaţi” în acest „nou caz, care ne şochează conştiinţele, al unor oameni care merg la muncă (…) şi nu se mai întorc acasă”.
Accidentele mortale la locul de muncă ţin în mod regulat prima pagină a presei italiene, provocând de fiecare dată o dezbatere cu privire la modul de reducere a numărului acestora, care încă este considerat prea mare.
„Siguranţa la locul de muncă este o prioritate şi este necesar ca instituţiile să-şi unească forţele pentru a preveni producerea unor tragedii similare”, a declarat vineri Chiara Tenerini, deputată a Fratelli d’Italia şi şefa comisiei pentru muncă a partidului lui Meloni.
Senatorul Dario Parrini, membru al Partidului Democrat (PD, opoziţia de stânga), a deplâns „anunţurile aproape zilnice privind accidente şi decese la locul de muncă”, considerând „necesare şi urgente decizii şi măsuri pentru a investi în siguranţa la locul de muncă şi pentru a proteja vieţile lucrătorilor”.
Conform Institutului Naţional pentru Accidente de Muncă (INAIL), 799 de decese au fost înregistrate în 2023 la locul de muncă în Italia. Jumătate dintre victime aveau peste 50 de ani şi aproape 90% dintre morţi erau bărbaţi.
Conform celor mai recente statistici Eurostat pentru anul 2021 privind numărul accidentelor mortale la locul de muncă la 100.000 de persoane active, Italia (3,17) se situează peste media europeană (2,23), dar în urma Franţei (4,47) şi Austriei (3,44).
Cele trei ţări cu cea mai mare proporţie de decese sunt, în ordine, Lituania, Malta şi Letonia. Cele mai sigure trei ţări sunt, în ordine, Olanda, Finlanda şi Germania.