Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, este așteptat în Parlament pentru a fi audiat pe situația din sectorul agrar, în timp ce țara este cuprinsă de protestele fermierilor. Inițiativa a venit din partea deputatului PAS, Alexandr Trubca, aceasta fiind susținută de 79 de deputați în cadrul ședinței plenare de astăzi, 15 februarie, scrie Unimedia.INFO.
„Propun să vină să ne povestească domnul Bolea despre prioritățile Ministerului Agriculturii pentru anul 2024, despre realizările în cei 2 ani de când conduce instituția și să ne spună soluțiile pentru agricultorii care protestează”, a menționat Trubca.
„Să vină să raporteze domnul Bolea, dar nu să ne povestească despre situație. Poveștile lui deja nu adorm pe nimeni”, a adăugat mai târziu un alt deputat.
Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a anunțat, astăzi, în cadrul unui briefing de presă, că hotărârea de Guvern privind alocarea de 50 milioane de lei drept suport pentru compensarea parțială a prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale din anul 2023 a intrat în vigoare, iar fermierii pot depune, până pe 13 martie inclusiv, dosarele la AIPA, pentru a beneficia de suport din partea statului. În funcție de suprafața terenurilor afectate de seceta de anul trecut, solicitanții vor primi între 1000 și 2500 de lei per hectar sub formă de compensație.
Agricultorii nu se dau bătuți și anunță că astăzi la fel vor bloca vama Leușeni-Albița. Astfel, Serviciul Vamal recomandă persoanelor fizice și transportatorilor să opteze pentru traversarea prin alte posturi vamale în care, de altfel, se înregistrează valori minime de trafic.
Întâlnire cu scântei a fost între ministrul Agriculturii Vladimir Bolea și fermierii din Cahul. După circa 15 minute de discuții cu strigăte, fermierii au ieșit din sală și l-au lăsat pe ministru în fața scaunelor goale.
În sudul țării, mai multe tractoare au blocat traseul național Cahul-Cantemir.
Mai mult, între șoferii blocați în vamă și agricultori s-a iscat un schimb de replici dure. Câțiva șoferi au mers la fermieri să-și exprime nemulțumirea că nu pot ajunge acasă. După mai multe acuzații reciproce, au intervenit carabinierii și polițiștii, pentru a calma spiritele.
Răbdarea fermierilor a crăpat, după ce a expirat termenul limită în care autoritățile urmau să stabililească o întâlnire cu protestatarii, în formatul Guvern-Parlament-Președinție. Astfel, agricultorii au blocat din nou vama Leușeni, începând cu ora 10:35. Vehiculele nu mai pot circula prin acest punct de trecere a frontierei, iar oamenii legii sunt prezenți pentru a menține ordinea publică și a restabili fluxul în trafic, anunță Poliția de Frontieră.
Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, critică reacția ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, la protestele fermierilor, care au avertizat că dacă nu vor fi auziți de guvernare, vor bloca accesul către Vama Leușeni în ambele sensuri, astăzi. „Ministrul Agriculturii zice că nu a primit nicio solicitare de la fermieri! Кафка отдыхает. Cu așa ministru, țara trebuie să fie redenumită în Absurdistan”, a scris Slusari, într-o postare pe Facebook.
De cealaltă parte, deputatul PAS Radu Marian critică revolta agricultorilor. „A protesta e un lucru, iar a bloca drumurile și accesul pentru toți ceilalți nu mi se pare corect”, a declarat parlamentarul.
Și premierul Dorin Recean susține că Guvernul are „un dialog constant cu sectorul agricol”. „Îndemn să avem respect pentru toți cetățenii. Evident, avem dreptul să protestăm, dar să o facem în așa măsură, încât să nu afectăm drepturile altora. Există angajamentul vicepremierului Bolea, al Guvernului în general și al meu ca noi gradual să rezolvăm toate problemele”, a subliniat prim-ministrul.
Protestele agricultorilor au cuprins toată țara. Ieri, mai multe tractoare au fost scoase pe trasee, iar Poliția de Frontieră a anunțat că de la ora 12:15, drumul de acces spre vama Leușeni-Albița a fost blocat de către fermieri.
Tot ieri, fostul prim-ministru Ion Chicu a avut o întrevedere cu fermierii protestatari, la vama Leușeni. „Printre ei, erau mulți, care în 2020 „m-au dat jos”, cum s-au exprimat ei, dar nu despre asta e vorba…Le-am spus că de protestat trebuie la Președinție și Guvern, chiar cu riscul de a fi „dați cu capul de asfalt””, a menționat ex-premierul.
Fermierii care au blocat punctul de trecere Leușeni- Albița au anunțat că se retrag, dar nu pentru mult timp. Aceștia au pus o condiție guvernării, solicitând să fie soluționată până pe 14 februarie dimineața. În caz contrar, agricultorii au amenințat că vor bloca accesul către Vama Leușeni în ambele sensuri.
Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, a venit cu un comentariu, după ce vama Leușeni a fost blocată de fermieri, iar la fața locului au intervenit mascații. „Nici eu nu m-am așteptat că actuala guvernare, după mulți ani de activitate în atmosfera statului polițienesc al lui Plahotniuc, ar prefera în loc de dialog cu agricultorii, majoritatea dintre care au votat pentru PAS, să trimită la ei noaptea mascați”, a scris Slusari, într-o postare pe Facebook.
Luni, fermierii din mai multe localități au ieșit din nou cu tractoarele la protest. Manifestanții au cerut Guvernului demararea imediată a unui dialog pentru identificarea și alocarea urgentă a cel puțin 400 milioane de lei, pentru compensațiile agricultorilor afectați de crizele din ultimii doi ani.
Poliția R. Moldova a anunțat că fermierii care au ieșit cu tractoarele la protest, pe drumurile naționale, au blocat traseul ce duce spre vama Leușeni-Albița. În acest context, oamenii legii au venit și cu un apel către șoferii care și-au planificat deplasarea în România, prin acest punct de trecere a frontierei.
Tot luni seara, Serviciul Vamal a informat că în contextul protestelor organizate de agricultori, accesul vehiculelor către și dinspre postul vamal de frontieră Leușeni a fost în continuare blocat. În același timp, Poliția a venit cu un apel către agricultori, „care prin acțiunile lor neanunțate au stârnit divergențe în rândul participanților la trafic”.
Într-o transmisiune live, fermierii au arătat ca accesul vehiculelor către și dinspre postul vamal nu a fost blocat, tractoarele fiind staționate doar pe o parte a carosabilului. „Sunt niște speculații, lumea circulă liber, iar traficul se gestionează. La fel, și camioanele intră în țară. În loc să vină cei de la guvernare să discutăm, au trimis mascați să ne intimideze. Voi cu bățul și cu dubinca nu o să rezolvați nimic”, au declarat manifestanții.
Mai mulți fermieri cu tractoare au pornit, în data de 9 februarie, într-un marș spre Punctul Vamal Leușeni, în timp ce alții au manifestat în raioane.
Fermierul Sergiu Stefanco s-a arătat indignat de faptul că la proteste ies puțini agricultori, în timp ce „ajutor în urma manifestațiilor cu tractoarele au primit mulți”. Acesta a transmis un mesaj dur celor care stau acasă, într-un live pe pagina sa de Facebook.
La 7 februarie, agricultori din raionul Cahul au ieșit la protest. „Sunt disperați, decapitalizați și nu au resurse minimale pentru lucrările de primăvară”, au menționat reprezentanții Forței Fermierilor.
Pe 29 ianuarie, fermierii din sudul țării au venit cu noi revendicări către autorități și au anunțat că, în cazul nesoluționării acestora în termen de 5 zile, vor ieși la proteste cu tehnică agricolă. „Ne așteaptă o catastrofă financiară și socială. Vom fi falimentați, vor dispărea mii locuri de muncă, iar în locul nostru vor veni companiile transnaționale”, se arată într-un comunicat al Asociației Forța Fermierilor.
Anterior, fermierii au cerut guvernării achitarea datoriilor la subvențiile, care compensează dobânzile la credite, până în martie. Potrivit Asociații Forța Fermierilor, „mii de agricultori micro, mici și mijlocii sunt îndatorați, presați și executați de creditori și nu dispun de resurse suficiente pentru a începe lucrările de primăvară”.
Pe 5 decembrie 2023, fermierii au ieșit la un nou protest în Piața Marii Adunări Naționale. Aceștia au organizat un marș cu tractoarelor, în centrul capitalei și au adus în fața Guvernului saci cu bălegar, paie, cereale și struguri.
Protestul s-a lăsat cu scandal în fața Președinției. Fermierii au venit cu tractoarele, ca să aducă sacii cu paie și bălegar, pregătiți pentru autorități. Aceștia au fost împiedicați de polițiști să lase „surprizele” destinate Maiei Sandu.
Fermierii au mărșăluit cu tractoarele pe bulevardul Ștefan cel Mare, claxonând continuu. Traficul din centrul capitalei a fost aproape paralizat, însă nu blocat complet.
Tractoarele au staționat și în fața Parlamentului, unde fermierii l-au așteptat pe Igor Grosu să iasă la discuții. În acest timp, troleibuzele au fost nevoite să staționeze, pentru că mașinile poliției au blocat banda transportului public, iar pasagerii au mers pe jos. „Au blocat traficul, apoi vor spune că noi am făcut-o”, au menționat fermierii.
Alexandr Slusari, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, reprezentanții căreia au protestat în centrul capitalei, cu tractoarele, a declarat că solicitarea agricultorilor de a discuta cu premierul Dorin Recean nu a fost auzită. „Noi nu plecăm din piață, avem nevoie de soluții, cel puțin săptămâna aceasta sigur vom fi în PMAN, dacă nu iese cumva domnul Recean cu o soluție”, a menționat Slusari, pentru UNIMEDIA.