Șeful Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, s-a arătat foarte deranjat de o întrebare legată de licitația controversată de la Aeroportul Internațional Chișinău. Prezent la emisiunea Rezoomat, de la Realitatea Live, deputatul PAS a apostrofat-o pe moderatoarea Ileana Pîrganu, care i-a cerut să comenteze acuzațiile de lipsă de transparență, dar și dubiile în privința corectitudinii concursului de înstrăinare a bunurilor și serviciilor de la aerogară, scrie Ziua.MD.
Radu Marian s-a răstit la jurnalistă, când a fost întrebat despre condițiile participării la licitație, care au făcut ca doar o singură companie să fie eligibilă.
„Dintr-odată presupuneți că-i ceva necurat… Evident că-i nevoie de companii serioase în aeroport, și nu de companii gen Habarovsk. Și evident că cerințele oleacă au crescut. Dar de aici să presupui că ceva e necurat și să dai deodată un răspuns mi se pare incorect un pic. S-a dat un anunț de tender (licitație – n.n.), cu niște condiții un pic mai complicate, ca să ai investitori serioși la aeroport, nu companii fantomă, afiliate unor grupări criminale. Trebuie să nu uităm că suntem într-un război hibrid!”, a accentuat deputatul PAS.
În același timp, Radu Marian i-a cerut moderatoarei să prezinte probe care ar demonstra că licitația a fost trucată.
„Eu nu am date, dacă dumneavoastră aveți date concrete care să arate că licitația are ceva… vă rog să le prezentați. Și atunci ne uităm și analizăm. Nu am date să spun altfel. Dacă aș avea, aș spune”, a menționat șeful Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.