Implementarea unui alt proiect de infrastructură de amploare în municipiul Orhei este la etapa finală. Recent, în cadrul acestuia, a avut loc inaugurarea unei curți mari de pe strada Vasile Lupu, care unește patru case. De la asfaltarea căilor de acces până la înverzirea zonei comune, de la construirea unui teren de joacă modern până la montarea mobilierului stradal – toate lucrările au fost efectuate cu atenție și profesionalism pentru a asigura un confort deplin pentru locuitori, care acum nu contenesc să se bucure de schimbările cu adevărat mult așteptate.
„40 de ani nu s-a făcut nimic aici. Eu locuiesc aici de vreo 40 de ani și nu s-a fpcut nimic aici. Aici, în raionul acesta, a fost o dezordine care nu era chip de trăit. Da acum e o frumusețe, ai unde să te odihneşti, un teren de joacă. Mulțumim la oamenii care au făcut pentru lume, s-a schimbat o viață mai frumoasă”.
„Suntem foarte bucuroşi, pentru că nu a mai fost nimic de multă vreme – de când era puterea sovietică, nimeni nu a făcut nimic pentru noi, dar acum, slavă Domnului, e frumos, bine!”.
„A fost groaznic ce era aici – acum a devenit mult mai frumos, mai plăcut să mergi pe acest drum, să conduci o mașină. Mulțumim primăriei noastre, bravo!”.
„La noi au modernizat toate drumurile și trotuarele, au făcut foarte frumos. Pentru că aici nu s-a făcut nimic de 50 de ani, dar acum totul este făcut”.
Implementarea acestui proiect a începută la inițiativa și cu sprijinul primarului de onoare al Orheiului, Ilan Şor.
A fost nevoie de efort și investiții semnificative, potrivit contractorilor și reprezentanţilor administrației locale prezenți la festivitate.
NICANOR PULBERE, inginerul-șef „SCL Orhei”: „Aceste curți cred că nu au fost reparate încă de pe vremea sovietică, dar datorită administrației publice locale și echipei de drumari de la întreprinderea municipală „SCL Orhei”, aceste curți au devenit reparate și amenajate. Aici sunt asfaltate în jur de 4 mii de metri pătrați și toate astea au costat în jur de 1,5 milioane lei. Au fost folosite utilaje, mecanisme şi cei mai buni specialiști pentru a repara aceste curţi”.
CRISTINA COJOCARI, viceprimarul municipiului Orhei și reprezentanta lui Ilan Şor în raionul Orhei: „Aici au fost asfaltate căile de acces către patru blocuri de locuințe, aici au fost amenajate zonele verzi, aici s-a instalat mobilier urban, aici a fost amenajat un teren de joacă aşa încât să ofere tot confortul necesar copiilor care sunt viitorul Republicii Moldova. Felicitări, şi vă dorim, în primul rând, să aveţi multă sănătate! Şi totodată va asigurăm că proiectele lui Ilan Şor continuă, iar cele mai frumoase obiective urmează a fi date în exploatare”.
VALERIAN CRISTEA, viceprimarul municipiului Orhei: „Orașul într-adevăr e frumos, el atrage lumea, atrage businessmenii. Dar ce înseamnă când lumea vine în oraș – asta înseamnă deschiderea noilor întreprinderi, alte obiecte culturale. Deschiderea întreprinderilor astea-s bani în buget. Ceea ce facem noi acum costă bani, foarte mari bani. E ușor de spus – mai mult de 100 de ogrăzi, ușor de spus – mai mult de 150 km, dar asta-s bani foarte mari. Noi cu dumneavoastră, cu dvs am reușit în aceşti 8 ani de zile, de a majora bugetul de 4,5 ori, este un succes!”.
Totuși, așa cum a subliniat primarul orașului Orhei, Tatiana Cociu, acest lucru nu ar fi suficient fără sprijinul constant al primarului de onoare, Ilan Şor.
TATIANA COCIU, primarul municipiului Orhei: „Proiectul privind inaugurarea curților a fost inaugurat de primarul dvs de onoare, domnul Ilan Şor, în 2015, imediat după ce a acces dlui în fruntea Primăriei Orhei. Iată, de atunci, încet, încet, rând pe rând, 8 ani deja, suntem cam pe ultima sută de metri cu acest proiect frumos. Dacă nu mă greşesc, deci, undeva 95% din curțile de bloc din municipiul Orhei sunt deja finalizate”.
În cadrul inaugurării curții din strada Vasile Lupu, Ilan Şor a salutat și felicitat localnicii pentru acest eveniment, a vorbit despre realizările programului și planurile de viitor.
ILAN ŞOR, primarul de onoare al municipiului Orhei: „Dragi prieteni, după cum vă amintiți, acum 5 ani am început cu dvs, așa cum am numit-o, „Operațiunea „Curtea”. Am promis că într-o anumită perioadă vom reconstrui toate ogrăzile orașului Orhei, iar astăzi această operațiune se apropie de final. În zilele următoare vom finaliza absolut fiecare curte din orașul nostru. În fiecare ogradă va fi asfalt, terenuri și multe altele. Mi-am dorit foarte mult când am lansat acest proiect ca atunci când ieșiți în stradă, să vă bucuraţi, să zâmbiţi, să fiţi bine dispuşi, să spuneţi că nu vreau să trăiesc ca în Europa, ci „Vreau să trăiesc acasă, în Orhei.” Vă promit că împreună neapărat vom construi orașul în care cu siguranță veţi dori să trăiţi și cu siguranță nu veţi dori să plecaţi. Facem asta doar pentru dvs!”.
Astfel, de la demararea proiectului, au fost reparați peste o sută de ogrăzi și au fost asfaltați peste 150 km de drumuri. În plus, în prezent este implementat un proiect de reconstrucție a fațadelor blocurilor din Orhei.