O femeie de 45 de ani din Ucraina a încercat să părăsească teritoriul R.Moldova cu circa 80 de cartușe. Cazul a fost înregistrat sâmbăta, 27 ianuarie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, scrie Deschide.MD.
Potrivit IGPF, în cadrul controlului trecerii frontierei s-a prezentat o femeie care intenționa să părăsească teritoriul R.Moldova cu ruta „Chișinău-Sharm El Sheik”. La scanarea bagajului, polițiștii de frontieră au observat obiecte din metal, ulterior verificării fizice fiind descoperite 78 de cartușe. Ca urmare, bunurile au fost ridicate, urmând să fie supuse expertizei balistice.
La fața locului a intervenit grupul de investigație din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău care continuă cercetările pe caz.