Din coincidență sau nu, dar după ce deputata PAS Olesea Stamate a comentat că președinta nu pote primi cadouri bănești, întrucât legislația nu permite acest lucru, un val de zvonuri au împânzit rețelele de socializare. Ieri, fracțiunea PAS a fost convocată la Președinție, iar astăzi Stamate își anunță demisia din funcția de președintă a Comisiei, Juridice Numiri și Imunități din Parlament, scrie Unimedia.INFO.
„O țară dezvoltată, cu instituții de stat funcționale, afaceri prospere și cu cetățeni încrezători în ziua de mâine poate exista doar în cazul în care funcționează o justiție liberă, corectă și profesionistă. Sunt absolut sigură că Republica Moldova poate avansa pe calea integrării europene și să intre în familia țărilor civilizate și avansate economic doar cu o justiție sănătoasă, cu procurori și judecători onești, integri și profesioniști, care se conduc în activitatea lor doar de lege.
Am crezut, cred și voi crede mereu că putem să reușim și noi în aceasta misiune, așa cum au reușit multe alte state, în care deciziile judecătorești rar sunt puse la îndoială de către cetățeni, iar mediul de afaceri are siguranța că va fi protejat în instanță în cazul unor abuzuri sau nedreptăți în raport cu ei. Mai cred într-o societate în care sunt discurajate infracțiunile, în special cele de corupție. Fie e vorba de corupția mare sau cea mică.
Mă bucur că în ultimii ani sunt parte a unei echipe de oameni, care au aceleași aspirații ca și mine – să clădim un sistem de justiție în interesul cetățeanului, în apărarea statului, dar nu al corupților, criminalilor și grupurilor de interese. Recunosc că este un proces complicat, cu multe piedici și de durată. Dar odată pornit acest mecanism de curățare, el va fi dus la bun sfârșit.
Peste o anumită perioadă, societatea, oamenii acestei țări, dar și investitorii străini, se vor bucura de rezultatele reformelor inițiate cu câțiva ani în urmă. Schimbarea nu se face peste noapte, ca în povești, cu o baghetă magică. E nevoie de timp, de oameni dedicați și de foarte mult efort. Dar finalitatea – o justiție așa cum și-o doresc majoritatea absolută a cetățenilor – obiectivă, principială, va fi obținută. Important este că am pornit pe acest drum ireversibil.
Ultimii ani i-am dedicat deplin interesului public, în mod special, modernizării sectorului de justiție. Am condus Ministerul Justiției, am consultat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, iar din 2021, conduc Comisia juridică, numiri și imunități din Parlament. Lucrurile bune se fac prin multă muncă și dedicație, și în comun cu membrii echipei.
Tot începutul are și un sfârșit, pe care eu personal, îl privesc drept o transformare, o trecere la o nouă etapă. Am luat decizia de a renunța la funcția de președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități, începând cu data de 1 februarie. Intenționez să mă concentrez mai mult pe creația legislativă, renunțând la procesele organizaționale. Totodată, este și o ocazie să dedic mai mult timp copiilor și familiei.
Țin să le mulțumesc colegilor din secretariatul comisiei juridice pentru profesionalismul și dedicația lor. Ei sunt cei care duc povara grea a creației legislative, și dacă privim statistica – volumul lor de muncă practic s-a dublat comparativ cu legislaturile precedente.
Am avut pe tot parcursul activității, o colaborare frumoasă cu societatea civilă, partenerii de dezvoltare, mediul de afaceri și profesioniștii din sectorul justiției – și le mulțumesc pentru contribuția lor valoroasă la activitatea comisiei. Fără ei, nu am fi reușit să realizăm atâtea lucruri/legi importante pentru țara noastră.
Voi oferi în continuare întregul sprijin pentru reformarea justiției, atât în cadrul acestei Comisii, cât și în oricare alt format de activitate. Voi fi fidelă crezului meu, că Moldova trebuie să aibă o justiție obiectivă, profesionistă și care acționează în interesul cetățeanului, apărând și protejând legea statului nostru.
Sunt sigură că vom reuși!”, a scris Olesea Stamate pe Facebook.
Amintim că, președintele Maia Sandu este prima laureată a Premiului Timișoara pentru Valori Europene, premiu dotat cu 30.000 Euro. Șefa statului a primit distincția, în timp ce se afla la Timișoara, la invitația primarului Dominic Fritz, în perioada 12-13 ianuarie 2024.
„Potrivit legislației, din câte am răsfoit eu, acest lucru nu este permis. Un demnitar nu poate primi bani. Nici măcar nu pot fi catalogați banii ca și cadou. Cadourile se declară, dar banii sunt excluși din această ecuație. Nu cred că autoritățile care au oferit premiul s-au gândit la aceste subtilități. Cred că Aparatul Președintelui se gândește la o soluție.
Regimul de declarare a banilor este diferit decât al celorlalte cadouri, care trebuie declarate, răscumpărate sau trecute la păstrare. Cu banii e o situație diferită”, a declarat deputata PAS, Olesea Stamate, cu două zile înainte de a-și anunța demisia.