Tornade, inundații și furtuni de zăpadă, toate în același timp. Cu asta se confruntă Statele Unite, unde mai bine de 150 de milioane de oameni sunt afectați de aceste fenomene. Cel puțin patru oameni au murit, mai multe autostrăzi au fost blocate și 1.000 de avioane au rămas la sol. Vremea rea i-a pus probleme și vicepreședintelui american, pentru că aeronava sa nu a mai putut ateriza, scrie Digi24.RO.
O furtună de iarnă violentă a traversat marţi o parte a teritoriului Statelor Unite, declanşând tornade în sudul ţării şi provocând moartea a trei persoane, potrivit autorităţilor locale americane. Vânturi puternice şi furtuni de zăpadă s-au abătut, de asemenea, asupra nordului ţării, iar sute de mii de locuinţe au rămas fără curent electric.
Ploi torenţiale care au dus la inundaţii, vânturi puternice cu rafale care au depăşit probabil viteza de 80 km/h şi furtuni afectează coasta de est a Statelor Unite, potrivit National Weather Service (NWS), agenţia meteorologică americană. „Nu o subestimaţi pe aceasta”, a avertizat guvernatorul statului New Jersey, Phil Murphy, într-un interviu acordat presei locale, calificând furtuna drept „neobişnuită”. Deteriorarea vremii a făcut ca Air Force 2, avionul aparţinând vicepreşedintei Statelor Unite, Kamala Harris, să fie redirecţionat spre Aeroportul Internaţional Dulles din Virginia, în loc să aterizeze la Baza Andrews din Maryland.
Tornadele au lovit sud-estul ţării, inclusiv Florida, unde guvernatorul Ron DeSantis a plasat 49 de comitate sub stare de urgenţă. Imaginile filmate cu o dronă au arătat copaci doborâţi la pământ şi clădiri cu acoperişurile smulse.
Peste 890.000 de locuinţe au rămas marţi seară fără curent electric, mai ales în estul ţării, potrivit site-ului de monitorizare Poweroutage.us. Această furtună de iarnă a adus, de asemenea, ninsori abundente în zonele central-nordice ale ţării (între 2 şi 5 cm de zăpadă pe oră), care afectează acum treptat regiunea Marilor Lacuri din America de Nord, potrivit NWS. În nord-vestul Statelor Unite, avertizări de furtună de zăpadă au fost emise, de asemenea, pentru prima dată în ultimul deceniu, în lanţurile muntoase Cascade şi Olympic, potrivit cotidianului The New York Times.
First look at tornado damage in Marianna, Florida early Tuesday morning. Buildings were torn apart and mobile homes were tipped over.
The Gulf Coast continues to see tornado threats throughout the morning. pic.twitter.com/yuFOiM8aIt
— AccuWeather (@accuweather) January 9, 2024