Autoritățile din R. Moldova au fost alertate, după ce pe teritoriul țării au fost înregistrate 25 de focare de influență aviară și 2 cazuri de rabie. În acest sens, a fost întrunită în regim de urgență Comisia Antipiezootică Excepțională, care a aprobat un Plan de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarului de influență aviară, scrie Deschide.md.
Astfel, au fost instituite zone de protecție de 3km și zone de supraveghere de 10km. Despre acest lucru ne anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Potrivit reprezentanților instituției, aceste cazuri au fost depistate în perioada 22 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024.
Pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate: 15 focare de influență aviară înalt patogenă (H5N1) la fauna sălbatică; și 10 focare de influența aviară înalt patogenă (H5N1) la păsările din exploatațiile nonprofesionale.
„Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă deținătorii și crescătorii de păsări să țină păsările în interiorul curților și la observarea semnelor clinice, anunțarea imediată a personalului veterinar”, ne spun cei de la ANSA.
De asemenea, au fost înregistrate și două cazuri de rabie la o bovină din Rezina și un caz la o vulpe roșie sălbatică din Edineț. „Cadavrele animalelor afectate au fost distruse prin incinerare, iar resturile rezultate în urma incinerării au fost înhumate. Sunt întreprinse activități de control și de eradicare a focarelor de boală”, ne asigură responsabilii.
În acest context, ANSA vine cu un șir de recomandări, atât pentru fermieri cât și pentru întreaga populație:
- păsările să fie menținute în interiorul curților, fără a fi lăsate libere în afara acestora;
- interzicerea adăpării păsărilor domestice din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice;
- limitarea perimetrului din interiorul curții la care au acces păsările fiind menținute în adăposturi închise sau cel puțin în spații îngrădite;
- se interzice accesul păsărilor domestice, în special a rațelor și a gâștelor, la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală;
- hrănirea păsărilor se va face în spații închise/acoperite, la care nu au acces păsările sălbatice;
- hrana folosită va fi depozitată în spații închise evitându-se accesul păsărilor sălbatice, inclusiv al “speciilor punte” ( vrăbii, ciori, porumbei, coțofene, etc.);
- interzicerea intrării mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice. Mișcările se vor limita la o singură persoană;
- prevenirea contactului cu mamiferele, inclusiv animale de companie;
- toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte la păsările din orice specie sau mamifere, din curtea proprie, vor fi anunțate fără întârziere medicului veterinar din circumscripțiile sanitar- veterinare teritoriale ;
- separarea curții păsărilor de adăposturile pentru porci, deoarece transmiterea virusului gripal de la păsări la om se face printr-o gazdă intermediară, care se presupune că este porcul;
- distribuirea păsărilor resturilor furajere de la porci și invers este interzisă;
Cetățenii sunt rugați să fie atenți la păsările din ferme/gospodării pentru a observa la timp semnele clinice ale bolii:
- păsările bolnave nu mai consumă hrană, nu mai beau apă;
- respirație dificilă, tuse, febră;
- eliminări seromucoase din cioc;
- inflamația crestei și a bărbițelor;
- pete de sânge pe pielea picioarelor;
- diaree (găinaț lichid);
- paralizii ale picioarelor și aripilor, răsucirea gâtului;
- scăderea ouatului și schimbarea formei oului (coajă moale, deformată, pigmentație neuniformă).
Totodată atenție la păsările sacrificate, pot fi observate următoarele modificări:
- hemoragii cu acumulări de lichid gelatinos sub piele în regiunile capului, gâtului;
- căile respiratorii (plămânii, mucoasa laringelui, mucoasa traheei) și intestinele sunt inflamate cu hemoragii sub formă de pete;
- pe pancreas, rinichi și inimă pot fi observate hemoragii (pete de sânge).
Dacă boala a fost confirmată, este necesar să se întreprindă anumite măsuri:
- păsările din exploatație se sacrifică, iar cadavrele acestora și ouăle se distrug;
- furajele, așternutul, gunoiul de grajd se distrug;
- spațiile considerate infectate se supun unei curățări și dezinfecții riguroase.
ATENȚIE! Gripa aviară se poate transmite și la om! De aceea sunt importante și anumite măsuri de prevenire a bolii:
- respectarea normele de igienă veterinară în adăposturile păsărilor și ale animalelor domestice;
- respectarea igienei personale;
- spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun, după fiecare contact cu păsările;
- spălarea suprafețelor contaminate și utilizarea de antiseptice și dezinfectante, ceea ce asigură distrugerea virusului gripal în decurs de câteva minute;
- procurarea cărnii de pasăre, ouă și produse din carne de pasăre numai din unitățile comerciale autorizate;
- Vânzarea cărnii, produselor din carne, inclusiv a ouălor în spații neautorizate (comerț stradal ilicit) este interzisă!