Referendumul republican va putea fi organizat în ziua desfășurării alegerilor parlamentare, prezidențiale și locale. Un amendament care prevede acest lucru a fost propus de către deputata din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Veronica Roșca. Documentul a fost adoptat la ședința plenară de astăzi, scrie Unimedia.INFO.
„Proiectul de lege are drept scop îmbunătățirea procesului electoral, precum și asigurarea transparenței și echității în desfășurarea alegerilor.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, urmare a propunerilor făcute de Comisia Electorală Centrală. Prin acest proiect de lege se urmărește înlăturarea unor carențe legislative, inclusiv de ordin tehnic, sesizate după desfășurarea scrutinului local din toamna acestui an. Astfel, modificările propuse vor contribui la perfecționarea procedurilor electorale și eludarea interpretărilor de ordin normativ de către subiecții implicați în procesul electoral.
Autorii propun ajustarea noțiunilor din Codul electoral care se referă la agitația electorală și din Registrul funcționarilor electorali. Mai sunt propuse măsuri pentru transparentizarea informației privind finanțarea campaniei electorale și a activității partidelor politice. Totodată, în privința aplicabilității prevederilor Codului electoral privind perioada de desfășurare a alegerilor prezidențiale, autorii menționează că este necesară efectuarea unei distincții sub aspectul criteriilor care determină organizarea acestora”, se arată în comunicat.
Proiectul de lege care vizează modificări la Codul electoral și Legea privind partidele politice a fost aprobat, în a doua lectură, de 58 de deputați.
Președinta Maia Sandu a venit cu precizări cum va putea fi organizat referendumul din toamnă în Transnistria, privind integrarea europeană. „Pe teritoriul regiunii transnistrene nu se pot deschide secții de vot, pentru că acesta nu este controlat de organele constituționale. Dar cetățenii Republicii Moldova de pe malul stâng al Nistrului pot veni să voteze în secțiile de pe malul drept”, a declarat șefa statului.
Șefa statului Maia Sandu a venit cu un mesaj la trei ani de la învestirea sa în funcția de președintă a Republici Moldova. „Mai avem pași importanți de făcut și mă angajez să continui, dacă îmi veți oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024. Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum la toamna viitoare, la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare”, a scris aceasta pe rețele.
Încă în septembrie a anului curent, președinta Maia Sandu refuza să spună dacă va candida sau nu pentru al doilea mandat de șef de stat. „E devreme să discutăm acest subiect”, a spus atunci șefa statului.
Pe 24 decembrie 2020, a avut loc ședința solemnă comună a Parlamentului și Curții Constituționale cu ocazia învestirii Maiei Sandu în funcția de președintă a Republicii Moldova.
În dimineața zilei de 24 decembrie, preşedinţii Lituaniei, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Poloniei, României şi Slovaciei au transmis un mesaj de felicitare Maiei Sandu cu ocazia învestirii sale în funcţia de preşedintă a Republicii Moldova, lăsând următorul mesaj: „Ne exprimăm sprijinul nostru deplin pentru Maia Sandu și eforturile sale de a consolida implementarea reformelor, pe baza valorilor democratice, libertăților fundamentale și a statului de drept.”
Amintim că, la data de 15 noiembrie, candidata PAS, Maia Sandu a câștigat detașat alegerile prezidențiale din Republica Moldova, ea având un avans de peste 15 puncte procentuale după numărarea a 100% de procese verbale, obținând 57,75%.
Contracandidatul său, candidatul independent, Igor Dodor, susţinut de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, a fost votat de 690.139 dintre alegători, respectiv 42,25%.
Maia Sandu a fost aleasă de 943.486 de cetățeni, devenind astfel, primul președinte al țării votat de un număr atât de mare de alegători.