Furtuna Pia, care a lovit Europa, ajunge în România. Meteorologii avertizează că fenomenul va fi destul de puternic, având forța unui uragan. Întreaga țară va fi sub cod portocaliu și galben de vânt, viscol puternic și ninsori, scrie Digi24.RO.
„E vorba de influențe periferice, pentru că această furtună formată în nord deja și-a pierdut o parte din energie. Au fost efecte foarte serioase în Marea Britanie, în Olanda, în Danemarca și, în general, în partea de nord a Europei. Simțim și noi efectele la trecerea acestui sistem și deja există atenționări și avertizări în zona de munte. Acolo se simt efectele cel mai puternic, vânt, ninsori, vântul foarte puternic va fi prezent în mare parte din țară, dar evident că valorile cele mai mari ale vitezei vântului vor fi tot în zona montană”, a explicat Roxana Bojariu, climatolog.
Climatologul a mai adăugat că efectele se vor resimți mai ales în zona montană.
„E vorba de aceste câteva zile, până duminică, când încă vom avea manifestări ale trecerii ciclonului nord-atlantic. Va fi ceva deosebit mai ales în zona montană și evident că vom avea intensificări de vânt peste tot în țară, dar nu va lovi cu puterea cu care a lovit nordul Europei și ne influențează doar cu periferia sa.
Zonele în care vom avea inclusiv precipitații vor fi mai ales cele de munte și de nord, nord-vest. Vântul va provoca efecte în toată țara, intensificări ale vântului, care pot să atingă în zone mai joase din țara 65 de km/h sau poate 80 km/h în unele zone”, a mai explicat Bojariu. De asemenea, după aceste fenomene, va avea loc o încălzire accentuată. „Vom avea o încălzire foarte accentuată și până la urmă încălzirea aceasta este un fenomen extrem.
Fluctuațiile sunt normale, însă amplitudinea lor este din ce în ce mai mare și contrastele sunt mari, trecerile sunt destul de rapide.
Toate aceste lucruri pot fi explicate prin cantitatea sporită de energie care rămâne în sistem ca urmare a încalzirii globale și atunci manifestările de vreme, altfel obișnuite pentru locul și timpul din an în care ne aflăm, sunt alimentate cu o cantitate mai mare de energie și manifestările sunt într-un grad mai mare de severitate”, a mai spus Roxana Bojariu.