Obstacolele create de regimul politic Sandu-PAS nu l-au împiedicat pe omul de afaceri și filantropul Ilan Șor să-și îndeplinească promisiunea față de pensionarii din Găgăuzia, făcută în campania electorală. 8000 de persoane în etate din autonomie, cu pensii mai mici de 3000 de lei, au primit deja suplimentele promise, în sumă de 1000 de lei, pentru luna octombrie.
Deoarece sursele financiare, transferate Găgăuziei de către sponsori, au fost blocate de Ministerul Finanțelor, la ordinul Maiei Sandu, ajutorul bănesc a fost repartizat bătrânilor sub formă de cash. Declarația a fost făcută de Ilan Șor în cadrul unei emisii în direct pe Facebook.
„Din 1 octombrie, pensionarii trebuiau să primească adaosuri la pensii. Din păcate, deși banii au ajuns în cont în Găgăuzia, au fost înghețați de către regimul Sandu-PAS. Am promis că voi rezolva problema, și mi-am respectat promisiunea. Noi oferim oamenilor bani cash. Voluntarii merg acasă la ei, și le transmit ajutorul nostru”, a afirmat Ilan Șor.
Omul de afaceri a anunțat că, până în prezent, pentru luna octombrie, 8000 de pensionari din Găgăuzia au primit suplimente la pensii.
“Încă 11 mii de bunei și bunici urmează să primească suplimentele. Vom implica și mai mulți voluntari, vom acționa rapid, încât buneii și bunicile să-și ridice cât mai rapid banii pentru luna octombrie. Dacă statul ne împiedică să-i ajutăm pe bătrâni, vom găsi alte modalități. Sarcina mea este să-i ajut. Vrea sau nu vrea regimul, eu îmi voi face datoria față de persoanele în etate”, a concluzionat Ilan Șor.