Primăria municipiului Orhei, cu sprijinul necondiționat al primarului de onoare al orașului, politicianul și filantropul Ilan Șor, muncește intens la un amplu proiect de renovare a fațadelor blocurilor de locuințe multietajate din oraș. Proiectul are drept scop păstrarea specificului arhitectural al orașului, care reprezintă o moștenire culturală valoroasă pentru toți locuitorii, transmite Partidulsor.MD.
б Primarul ales al municipiului Orhei, Tatiana Cociu, a declarat într-o intervenție video pe rețelele de socializare că primul obiectiv al acestui proiect vizează un bloc locativ cu spații comerciale la parter, situat în centrul orașului, și care a fost deja finalizat acum două luni.
„Proiectul a început în vara anului 2023. În acest moment, am terminat finisarea fațadelor a cinci clădiri cu mai multe etaje. Până la sfârșitul săptămânii vom da în exploatare trei case cu fațade renovate și modernizate. Ne propunem ca în toamna anului 2024, cu suportul primarului de onoare al municipiului Orhei, Ilan Șor, să dăm în exploatare absolut toate clădirile cu fațade renovate de pe strada Vasile Lupu”, a menționat Tatiana Cociu.
Edilul a menționat că decizia de a reabilita fațadele acestor blocuri a fost luată pentru a păstra semnificația culturală a clădirilor din oraș. În special, clădirile și blocurile multietajate din centrul urbei, mai exact, de pe strada Vasile Lupu. De asemenea, 3 blocuri, fațadele cărora vor fi renovate, se află pe strada Mihai Eminescu, într-o zonă cu un trafic intens de pietoni și în imediată apropiere de Piața Vasile Lupu, unde au loc toate evenimentele culturale și artistice.
„Suntem siguri că odată ce fațadele de pe strada Vasile Lupu vor fi renovate, colorate și amenajate, acest lucru va atrage și mai mulți vizitatori. Sunt sigură că și locuitorii din municipiul Orhei se vor simți mai plăcut. Noi, autoritățile locale din Orhei, am decis să mergem cu acest proiect, întrucât știm cu toții că orașul Orhei are foarte multe proiecte de arhitectură”, a mai spus Tatiana Cociu.
La fel, pe lângă reconstrucție fațadelor clădirilor, în unele cazuri va fi reparat și acoperișul.
Tatiana Cociu și-a exprimat speranța că acest proiect va spori gradul de confort al municipiului Orhei, îl va face mai atractiv pentru localnici și îi va proteja pe termen lung.
„Eu, în calitate de primar ales al urbei, alături de colegii mei, Vă asigurăm că vom continua să lucrăm intens pentru dezvoltarea și modernizarea municipiului Orhei, pentru a Vă oferi un mediu de trai cât mai frumos și sigur. Până la finele verii 2024, toate fațadele blocurilor de locuit din strada Vasile Lupu din Orhei vor fi renovate. Vă mulțumim pentru încrederea acordată și vă invităm să vă alăturați eforturilor noastre de a face din Orhei un oraș în care să ne simțim cu adevărat acasă”, a mai spus ea.
Primarul ales al municipiului Orhei le-a promis locuitorilor că va veni cât de frecvent posibil cu intervenții în care să-i anunțe pe locuitori despre mersul lucrărilor și proiectele în curs.
Lucrările de renovare a fațadelor blocurilor de locuințe au demarat la finele lunii iulie și se planifică a fi încheiate la sfârșitul verii 2024.