• Despre noi
  • Carieră
  • Publicitate
  • Contact
LIVE
TV6
  • TOATE ȘTIRILE
  • REPORTAJE
  • POLITICĂ
  • SOCIAL
  • ECONOMIE
  • EXTERNE
  • ANALITICE
  • EMISIUNI
    • Sinteza Săptamînii
    • PULS
    • CONTEXT
    • Попали в сеть
    • ЗА СКОБКАМИ
    • Вечерний Буймистру
    • Наши соседи
    • Sfaturi Duhovnicești
  • RU
No Result
Toate rezultatele
  • TOATE ȘTIRILE
  • REPORTAJE
  • POLITICĂ
  • SOCIAL
  • ECONOMIE
  • EXTERNE
  • ANALITICE
  • EMISIUNI
    • Sinteza Săptamînii
    • PULS
    • CONTEXT
    • Попали в сеть
    • ЗА СКОБКАМИ
    • Вечерний Буймистру
    • Наши соседи
    • Sfaturi Duhovnicești
No Result
Toate rezultatele
TV6
LIVE

Viktor Orban spune că aderarea Ucrainei la UE „nu coincide cu interesele naţionale ale Ungariei”

02.12.2023 - 10:15
Viktor Orban spune că aderarea Ucrainei la UE „nu coincide cu interesele naţionale ale Ungariei”

Aderarea Ucrainei la UE şi începerea negocierilor de aderare nu coincid cu interesele naţionale ale Ungariei în acest moment. Uniunea Europeană ar trebui mai întâi să încheie un acord de parteneriat strategic cu Ucraina, iar sprijinirea ţării ar trebui rezolvată într-un mod transparent, în afara bugetului UE, a declarat prim-ministrul ungar, Viktor Orban, în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!”, de la postul de radio Kossuth, conform MTI, citată de Digi24.RO.

Viktor Orban recomandă ca la următoarea întâlnire a liderilor UE, care va avea loc peste două săptămâni, să nu fie luată nicio decizie cu privire la negocierea aderării Ucrainei la UE. Potrivit premierului maghiar, este o greşeală faptul că cei din Comisia Europeană insistă ca premierii să includă acest subiect pe ordinea de zi.

Cutremur cu magnitudinea 6,4 în Chile. Mii de locuinţe au rămas fără curent electric

Cutremur cu magnitudinea 6,4 în Chile. Mii de locuinţe au rămas fără curent electric

07.06.2025 - 13:13
Ultimul concert al lui Ozzy Osbourne cu Black Sabbath va fi transmis online: „Am primit o cerere copleşitoare din partea fanilor”

Ultimul concert al lui Ozzy Osbourne cu Black Sabbath va fi transmis online: „Am primit o cerere copleşitoare din partea fanilor”

07.06.2025 - 11:39

„Acest subiect nu trebuie inclus pe ordinea de zi, iar Comisia Europeană trebuie să înţeleagă că faptul că întâlnirea a fost prost pregătită este responsabilitatea sa. Comisia a propus să începem negocierile privind aderarea Ucrainei, însă acest lucru nu coincide cu interesele multor state membre şi cu siguranţă nu coincide cu cele ale Ungariei, iar noi suntem într-o situaţie suficient de bună pentru a şi avea curajul să spunem asta, indiferent de cât de multă presiune se pune pe noi”, a spus prim-ministrul ungar.

Pregătirea nu înseamnă că „întocmesc un document pe care toată lumea îl citeşte”, ci înseamnă să negocieze cu toată lumea, să analizeze interesele fiecăruia şi să le armonizeze, a specificat Orban, adăugând că, dacă au reuşit să le armonizeze şi există şanse pentru un acord, atunci să facă o propunere.

Viktor Orban a indicat că în privinţa chestiunii aderării Ucrainei la Uniunea Europeană se poate prevedea că nu va exista un acord pe acest subiect, iar astfel, unitatea europeană ar avea de suferit. Unitatea poate fi protejată prin neincluderea pe ordinea de zi a problemelor asupra cărora nu există un acord, a adăugat.

Premierul ungar a atras atenţia şi asupra faptului că tratatul de bază al Uniunii Europene nu conţine cuvântul „veto”, ci precizează că există anumite domenii în care deciziile pot fi luate doar dacă toate statele membre sunt de acord.

Nu este vorba despre faptul că cineva a luat o decizie şi noi apelăm la veto, ci despre faptul că nu există nicio decizie fără noi, a punctat premierul maghiar, subliniind: „Noi suntem Uniunea. Uniunea nu se află la Bruxelles, acolo se află birocraţii. Uniunea se află la Budapesta, la Varşovia, la Paris, la Berlin”.

Şeful guvernului Ungariei a subliniat că Ungaria nu trebuie să se lase forţată să se afle într-o situaţie în care să simtă remuşcări pentru faptul că ar împiedica punerea în aplicare a unor decizii luate de alţii, întrucât Ungaria are tot dreptul să ia parte la luarea unei decizii numai dacă aceasta corespunde intereselor naţionale maghiare.

Premierul a specificat că va pleda pentru ca Uniunea Europeană să încheie mai întâi un acord de parteneriat strategic cu Ucraina. În opinia sa, acest lucru ar putea dura chiar şi 5-10 ani, iar în acest răstimp, Ucraina ar putea fi adusă mai aproape de UE.

„Când vom vedea că putem coopera, atunci să punem în discuţie problema aderării”, însă acest lucru va fi posibil numai după nişte ani, a spus Viktor Orban.

Politicianul maghiar a amintit că UE a făcut deja o astfel de greşeală: a început să negocieze cu Turcia, i-a promis că va deveni membră, iar situaţia durează de 20-30 de ani, „ceea ce frustrează pe toată lumea, ceea ce reprezintă un eşec”.

Viktor Orban a atras atenţia şi asupra faptului că în cazul Ucrainei există multe întrebări la care nu se ştie răspunsul, întrucât ţara se află în război, sistemul său juridic şi politic funcţionează diferit de cel al unei ţări care duce o viaţă paşnică, aşadar nu se poate stabili dacă corespunde cadrelor constituţionale de stat de drept ale UE.

În plus, nu se poate spune nici cât teritoriu are exact Ucraina, ţara care vrea să fie acceptată în UE, întrucât deşi din punct de vedere legal, o anumite parte a sa aparţine fără îndoială Ucrainei, în fapt, Rusia staţionează militar acolo.

„Nu ştim despre ce populaţie vorbim, pentru că oamenii se refugiază în mod constant din Ucraina, şi nu ştim nici dacă dacă includerea agriculturii ucrainene pe piaţa liberă va fi bună pentru fermierii statelor care sunt deja pe piaţa asta, sau dimpotrivă. Potrivit fermierilor maghiari, sute de mii dintre ei ar da faliment dacă agricultura ucraineană ar face parte din sistemul european”, a adăugat prim-ministrul.

Viktor Orban a indicat, de asemenea, că nu se ştie nici din ce ar fi sprijinită Ucraina în cazul aderării, pentru că dacă resursele trebuie identificate în cele deja existente, statele din Europa Centrală ar pierde anumite resurse financiare.

Punctul de vedere al Ungariei este că sprijinul ar trebui să fie acordat Ucrainei în mod transparent, în afara bugetului UE, a declarat şeful guvernului de la Budapesta, precizând că ar fi nevoie de un acord interguvernamental separat în urma căruia să fie creat un fond financiar care să sprijine Ucraina şi la care fiecare ţară să contribuie aşa cum consideră, a punctat Viktor Orban.

Cutremur cu magnitudinea 6,4 în Chile. Mii de locuinţe au rămas fără curent electric
Externe

Cutremur cu magnitudinea 6,4 în Chile. Mii de locuinţe au rămas fără curent electric

07.06.2025 - 13:13
Ultimul concert al lui Ozzy Osbourne cu Black Sabbath va fi transmis online: „Am primit o cerere copleşitoare din partea fanilor”
Externe

Ultimul concert al lui Ozzy Osbourne cu Black Sabbath va fi transmis online: „Am primit o cerere copleşitoare din partea fanilor”

07.06.2025 - 11:39
Elveția impune restricții celei mai mari bănci din țară, pentru a preveni o nouă criză bancară
Externe

Elveția impune restricții celei mai mari bănci din țară, pentru a preveni o nouă criză bancară

06.06.2025 - 22:40
Citește și
În ultimele 24 de ore, peste 27.000 de oameni au părăsit Republica Moldova

În ultimele 24 de ore, peste 20.000 de oameni au părăsit Republica Moldova

Știri

Reportaje

Puls

  • Despre noi
  • Carieră
  • Publicitate
  • Contact

© 2025 TV6.LIVE

No Result
Toate rezultatele
  • RU
  • TOATE STIRILE
  • REPORTAJE
  • ECONOMIE
  • EXTERNE
  • POLITICĂ
  • PROMO
  • SOCIAL
  • ANALITICE
  • EMISIUNI
    • Sinteza Săptamînii
    • PULS
    • CONTEXT
    • Sfaturi Duhovnicești
    • ЗА СКОБКАМИ
    • Наши соседи
    • Вечерний Буймистру
    • Попали в сеть
  • CONTACTE
  • LIVE

© 2025 TV6.LIVE