Noi detalii despre tragedia din Căușeni. O înregistrare audio cu presupuse discuții dintre operatorii 112 și cei ai IGSU a fost făcută publică de către un blogger. Din comunicarea dispecerilor se înțelege că angajații serviciului unic de urgență au insistat ca cei doi oameni să fie salvați și că au transmis informațiile către instituțiile responsabile. Autenticitatea înregistrării apărute în presă, nu a fost confirmată de către autorități.
Conversația publicată de către bloggerul Eugen Luchianiuc ar începe de la ora 17 și 54 de minute, în care operatorii 112 au transmis informații către dispeceratul salvatorilor despre locul în care au rămas blocați în nămeți cele două victime și au insistat ca salvatorii să ajungă să-i scoată din nămeți. – Stați un pic, acuș mă uit. Coșcalia.
„- Căușeni, între localitățile Florica și Coșcalia, mai aproape de Florica. Acolo stau două mașini blocate, în unul este o doamnă care se simte rău. Ea e hipertonică are amețeli, slăbiciuni.
– Am trimis încolo.
– Ați trimis, da? Ambulanța a zis că nu se poate deplasa. Stați un pic, acuș mă uit. Coșcalia, da avem. Doamna e cu tensiune și nu are nevoie de ambulanță dar…
– Este caz de ambulanță, da nu se deplasează că nu poate să ajungă. Eu vorbesc de Coșcalia și Florica. – Iată aici în fișa mea de caz am scris că în apropiere de Florica și le spun la salvatorii noștri să se deplaseze și acolo”.
Dispecerul de la IGSU anunță operatorul de la 112 că salvatorii au deblocat un microbuz și câteva mașini acolo, dar, după ce sunt scoși din zăpadă se împotmolesc înapoi din cauza viscolului.
„- Ați făcut fișă de caz?
– Da, eu din fișa asta vă sun acum.
– Din fișa dumneavoastră?
– Da.
– Hai, vă rog, eu copiez numărul de telefon și să o distrugeți. Eu o pun în fișa mea de caz și le dau numărul de telefon la pompierii care sunt duși mai devreme.
– Da”.
Ulterior, la ora 17 și 58 de minute IGSU transmite informația salvatorilor din teritoriu. Aceștia spun că intervin în regiune pentru a debloca un microbuz în care se află mai mulți copii, iar intervenția este dificilă din cauza nămeților înalți.
„- Băieți, avem și la intrarea în Coșcalia, dar dinspre Florica. Oi, doamnă, aici e un metru jumătate de omăt, pazul s-a înglodat, e un microbuz, sunt câțiva copii. Nu e curățat deloc drumul.
– Noi știm și vă înțelegem, dar ce să facem, doamna se simte rău.
– Avem aici două microbuze de tractat dintre care una cu copii.
– Bine, hai, când o să vă eliberați o să ne sunați și o să ne spuneți, o să vă dăm numărul de telefon și o să vă duceți la doamna.
– Bine”.
Iar la ora 21 și 55 de minute, potrivit informațiilor publicate de către blogger, echipele care activau în zonă au raportat că au deblocat toate mașinile din acea zonă.
„- Vă spun patru automobile, trei microbuze și patru tractoare care eu venit la ajutor, dar s-au împotmolit și ele în zăpadă și le-am scos și pe ele.
– Ne întoarcem la bază.
– Da ne întoarcem”.
În conversația publicată de aproape 5 minute, nu există discuția dintre victime, rudele acestora cu operatorii 112. Orizont TV a încercat să confirme autenticitatea discuției de la Serviciul 112.
ANA CARPOVICI, purtător de cuvânt 112: „La moment nu pot să vă confirm, trebuie să verificăm informația, dumneavoastră acum m-ați sunat și m-ați informat cu privire la această înregistrare. Trebuie să verificăm. Este necesar un timp, oricum acum nu pot să vă dau un răspuns referitor la această înregistrare pentru că chiar nu am ascultat-o. Informația trebuie să fie analizată, anchetată. Avem serviciul de ingineri care trebuie să urmărească acest apel, adică nu pot să vă dau acum un răspuns”.
Totodată, potrivit Anei Carpovici, operatorii 112 au transmis către toate instituțiile responsabile toate informațiile și s-au condus de protocolul stabilit și că au insistat ca salvatorii să ajungă la cuplul blocat în troiene.
Cronologia tragediei a fost prezentată de către ministrul de Interne acum două zile. Potrivit lui, cuplul decedat și rudele lor au cerut ajutor de cel puțin 10 ori, dar așa și nu l-au primit. Adrian Efros a evitat să spună cine dintre angajații statului sar face responsabil de moartea celor doi, dând în schimb vina pe oameni care nu au ținut cont de recomandările autorităților de a nu ieși din casă.
Și ministrul Infrastructurii Andrei Spînu și-a declinat orice responsabilitate, spunând că drumarii au muncit din greu la deszăpezirea drumurilor, dar că nămeții erau prea înalți, iar tehnica pre învechită ca să poată face față viscolului.
Mai multe partide de opoziție au cerut demisia lui Andrei Spînu, dar și a șefului IGSU, iar aceștia au zis că nu comentează declarații politice și au regretat că se face politică pe seama unei tragedii.
De la primul apel la 112, aproape 17 ore au așteptat bărbatul și femeia să fie salvați, dar au fost găziți fără suflare abia a doua zi dimineață. Poliția din Căușeni a inițiat un dosar penal, iar șeful 112 a fost demis din funcție. Acesta din urmă spune că serviciul 112 a activat conform legii.