Modernizarea satelor din Găgăuzia este în toi. Recent, echipa bașcanului Evghenia Guțul, cu sprijinul lui Ilan Şor, a reparat în satul Beşghioz podul și strada centrală. Obiectele renovate au fost inaugurate într-o atmosferă de sărbătoare.
Potrivit locuitorilor din Beşghioz, Ciadîr-Lunga, pentru prima dată după mulți ani, aici a fost implementat un proiect amplu de infrastructură – reparaţia podului și asfaltarea străzii centrale Lenin pe o distanță de 300 de metri.
Bașcanul Găgăuziei Evghenia Guțul, care a participat la evenimentul festiv dedicat finalizării lucrărilor, a subliniat că acest proiect este doar începutul transformări mult așteptate a satului.
EVGHENIA GUŢUL, bașcanul Găgăuziei: „Într-adevăr, este primul drum realizat de mine şi echipa mea. Asta e doar începutul. Vom ajunge pe fiecare stradă, în fiecare casă. Și tot ce am promis, vom îndeplini. Vom transforma satul vostru astfel, încât va deveni de nerecunoscut. Mergem înainte”.
Locuitorii din Beşghioz sunt foarte mulțumiți de schimbările din satul lor. Acum au un drum neted şi sigur, și un pod.
Localnicii spun că în sfârșit pot uita de cizme și galoși când ies din casă.
„Mulțumim bașcanului și lui Ilan Șor pentru că fac totul pentru prosperarea satului nostru. Ne vom strădui să aducem acasă copiii și nepoții”.
„Este un proiect bun, totul este în regulă. Suntem recunoscători din suflet pentru că s-au străduit, pentru că au îndeplinit promisiunile. Se vede că sunt oamenii faptelor și se țin de cuvânt”.
„Ce fac ei – este foarte bine. Suntem mulțumiți, foarte mulțumiți”.
„Am așteptat acest drum foarte mult timp. Anterior era deplorabil, foarte prost, iar acum băieții l-au făcut, s-au străduit”.
„Era greu de mers aici anterior. Erau găuri mari, mergeau încet. E mai bine acum, chiar foarte bine. Suntem mulțumiţi, totul este frumos”.
„Drumul este perfect! Până acum a fost glod, pietriș, dar acum este perfect. Bravo, vă mulțumim tuturor”.
Potrivit reprezentanților administrației locale, toate lucrările de renovare a podului și a străzii centrale au fost efectuate cu fonduri din surse extrabugetare.
Deputatul Adunării Populare din Găgăuzia Ivan Caraja a remarcat în cadrul evenimentului festiv că fără implicarea başcanului și a Comitetului Executiv, fără ajutorul sponsorilor, acest proiect nu ar fi fost implementat.
IVAN CARAJA, deputatul Adunării Populare din Găgăuzia: „Mulțumesc frumos! Totuși, drumurile sunt cel mai important lucru. Probabil că restul vom face. Dar drumurile, în special strada pe care ați început să o faceţi, cred că în următorii 20 de ani puțin probabil că ne reuşea”.
La rândul său, Ilan Şor, în mesajul video adresat locuitorilor din Beșghioz, a subliniat că echipa sa, împreună cu Evghenia Guțul și Comitetul Executiv al Găgăuziei, își țin toate promisiunile şi zilnic îndeplinesc punctele programului electoral.
ILAN ŞOR, fost deputat: „Dragi prieteni! Mergem pas cu pas și indiferent de bariere, vom construi o Găgăuzie de vis. Am venit pe acest pământ minunat pentru a construi un tărâm minunat. Și sunt sigur că împreună vom face asta. Sincer, vă respect și vă iubesc foarte mult. Mulțumesc!”.
Ilan Şor a mai subliniat că obligația de a construi un aeroport în regiune se află la etapa de perfectare a actelor juridice, iar parcul promis de distracții gratuit „GăgăuziaLand” își va deschide porțile pentru toţi doritorii în 1 iunie.
Anterior, prezentând raportul despre munca depusă în primele 100 de zile în funcţia de bașcan, Evghenia Guțul a remarcat că în această perioadă actuala putere executivă din Găgăuzia, cu sprijinul direct al lui Ilan Şor și al echipei sale, a construit mai multe drumuri și trotuare, terenuri de joacă și sport decât cele precedente luate împreună.