Peste o sută de automobile și mai multe ambulanțe au fost scoate din nămeți în ultimele 24 de ore de către salvatori. De ajutorul acestora au avut nevoie și două gravide din raioanele Criuleni și Dubăsari. Sunt cele mai noi date ale IGSU, care precizează că situația rămâne critică în mai multe sectoare din țară, în urma acumulărilor masive de zăpadă. Și tot din cauza intemperiei, 24 de localități încă stau fără curent.
În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au deblocat și tractat 169 de mijloace de transport, dar și 7 ambulanțe rămase împotmolite în urma condițiilor meteo nefavorabile.
LILIANA PUȘCAȘU, purtător de cuvânt al IGSU: „La lucrările de deblocare au intervenit 135 de salvatori și pompieri cu 36 unități de tehnică. Misiunile de tractare și deblocare au avut loc pe drumurile din raioanele Taraclia, Anenii Noi, Orhei, Dubăsari, Căușeni, Ștefan Vodă, Cahul, Cimișlia, Rezina și UTA Găgăuzia. Totodată, în raioanele Criuleni și Dubăsari, două femei însărcinate au avut nevoie de ajutorul salvatorilor pentru a ajunge în instituțiile medicale”.
Și la Institutul de Medicină Urgentă s-a lucrat în regim de alertă, în ultimele 24 de ore, din cauza numărului mare de adresări ale victimelor ghețușului. Despre asta anunță purtătorul de cuvânt al instituției medicale. Potrivit Dorinei Arsene, s-au adresat 114 persoane la traumatolog și neurochirurg, dintre care 53 au fost spitalizate în secțiile de profil, starea lor fiind de gravitate medie, stabilă. Toți pacienții au primit îngrijirile medicale necesare în cadrul Departamentului de Primiri Urgențe, a mai adăugat Arsene.
Ce ține de starea traseelor din țară, Administrația de Stat a Drumurilor spune că și astăzi se circulă în condiții de iarnă, iar situația rămâne critică în mai multe sectoare din cauza acumulărilor masive de zăpadă.
ELENA DINTIU, șef Serviciul Comunicare, Administrația de Stat a Drumurilor: În unele sectoare, situația este încă dificilă. În prezent, nu sunt drumuri blocate, dar se circulă în condiții dificile în sect. Șt. Vodă, Anenii-Noi și Căinari. Se circulă pe o singură bandă, pentru că drumarii au nevoie să intervină pentru a lărgi partea carosabilă”.
Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a dat asigurări însă pe Facebook că după 48 de ore drumurile naționale sunt curățate și se circulă liber. În aceeași postare, mai jos, Spînu precizează că, echipele de intervenție continuă să lucreze pe drumurile naționale pentru a extinde partea carosabilă și a asigura circulația în condiții de siguranță.
Totodată, potrivit informației oferite de distribuitorul de energie electrică, Premyer Energy, circa 12 mii de consumatori din 30 de localități din țară încă rămân fără energie electrică.
Potrivit Ministerului Energiei, 80 de brigăzi de intervenție sunt în continuare în teren pentru a remedia defecțiunile provocate de intemperii.
Ce ține de capitală, toate serviciile municipale responsabile sunt în teren de la ora 4 dimineața, a anunțat primarul de Chișinău, Ion Ceban. Potrivit lui, se lucrează la curățarea drumurilor și trotuarelor, curților de bloc, acceselor către instituțiile sociale și educaționale, dar și în alte locații.
Duminică, în cea mai mare parte a țării a fost emis Cod Portocaliu de ninsori, lapoviță și vânt. Din cauza precipitațiilor abundente și a rafalelor zeci de drumuri au fost blocate, înregistrate deconectări de curent electric și au avut loc mai multe accidente rutiere, dintre care 11 grave, soldate cu două decese. Alți doi oameni au fost găsiți fără suflare într-o mașină îngropată în omăt.
Pentru azi, meteorologii au anunțat ploi slabe. În timpul zilei, la nord se așteaptă temperaturi de -4°C și de – 1°C – în regiunile de sud. În centrul țării și la Chișinău vom avea maxime de până la 5° cu plus. Salvatorii îndemnă repetat cetățenii să evite deplasarea pe drumuri încă necurățate și să-și adapteze mașinile la condiții de iarnă.