A fost finalizat cu succes încă un proiect important, realizat de echipa lui Ilan Șor. Este vorba de o estradă de vară și un parc, date în exploatare în satul Piatra. Acum, sătenii de acolo vor avea un în loc în care să-și poată petrece frumos timpul liber. Cum arată zona amenajată vedeți în reportaj.
Noi proiecte sociale și de infrastructură sunt lansate de echipa lui Ilan Șor simultan în mai multe localități din raionul Orhei. Recent, în satul Piatra au fost finalizate lucrările de construcție a unei estrade de vară și de reconstrucție a parcului. Sătenii spun că au așteptat cu nerăbdare evenimentul.
„Îmi place foarte mult, este foarte frumos, mulțumesc celor care au creat acest parc, este foarte frumos”.
„Este o locație foarte bună aleasă, în centrul satului. Oamenii se bucură de o priveliște frumoasă, mereu când trecem luminile sunt aprinse, și tinerii chiar copii o să se bucure de acest loc”.
„Foarte bun, nu este departe de mine, dar e minunat e foarte bun”.
RAISA MOLDOVA, locuitor a comunei Piatra: „Nu trebuie să spun, vedeți singură cât de mult s-a făcut în satul nostru. Lumina care este care eu merg în fiecare seară, îmi luminează strada, drumușorul. Pentru copii tare este mult făcut, în primul rând pentru toate acestea ce s-a făcut mulțumim lui domnul Ilan Șor și doamne Marina, o cunosc din 2015 și totdeauna o fost cu noi, și mereu era prezent cu noi”.
Potrivit autorităților locale, proiectul a fost implementat în cadrul Strategiei de Dezvoltare a Raionului Orhei, datorită sprijinului echipei lui Ilan Șor și al consiliului raional. După cum a afirmat primarul satului Piatra, Radu Bușilă, inaugurarea scenei de vară și a parcului este un exemplu de eforturi comune pentru îmbunătățirea vieții oamenilor și promovarea culturii.
RADU BUȘILĂ, primarul comunei Piatra: „Este construit în comuna Piatra, în apropiere de grădiniță, școală, casă de cultură, primărie și strada centrală. Noi am reușit această performanță să construim această estrada de vară împreună cu pavajul care îl vedeți, împreună cu scrânciobul, și împreună cu trotuarul de 1 km pentru comoditatea locuitorilor, pentru ca acei care vin la acest obiectiv să se poată bucura de acest obiectiv. Și cei care vin la școală, la grădiniță să poată circula pe trotuar și nu pe partea carosabilă. Sperăm foarte mult că acest obiectiv va fi unu de durată, va fi păstrat și valorificat de locuitorii noștri a comunei Piatra”.
Deputatul independent, Marina Tauber, care a participat la ceremonia de inaugurare, a mulțumit localnicilor pentru sprijinul acordat și a subliniat că proiecte sociale și de infrastructură importante sunt implementate în toate localitățile din raionul Orhei, precum și în alte raioane în care administrațiile locale sunt conduse de reprezentanți ai echipei lui Ilan Șor.
MARINA TAUBER, deputat independent: „Sperăm, prin deschiderea acestei facilități sociale, să deservească comuna Piatra mulți ani și aici, sper, să aibă loc multe evenimente importante pentru sat: nunți, și evenimente importante bisericești, și petreceri pentru copii și ziua copilului și revelionul și multe alte evenimente pe care obișnuim să le sărbătorim împreună, de când a început Ilan Șor la Orhei, și din moment ce acum este în toate comunele și satele noastre – sărbătorim mereu împreună toate cele mai importante lucruri din viața noastră”.
Inițiatorul proiectelor de dezvoltare a raionului Orhei și a multor localități din întreaga țară, primarul de onoare al Orheiului, Ilan Șor, în mesajul video adresat locuitorilor comunei Piatra, a subliniat că acest proiect finalizat reflectă angajamentul echipei sale asumat pentru dezvoltarea atât a acestui sat cât și a întregii țări.
ILAN ȘOR, primar de onoare al Orheiului: „Dragi prieteni! Vreau să vă felicit pentru deschiderea unui alt proiect finalizat. Sunt foarte fericit. Pentru mine, dezvoltarea Moldovei nu sunt cuvinte goale, ci fapte concrete și proiecte implementate. Sunt sigur că putem și trebuie să facem din Moldova cea mai frumoasă țară”.
În cadrul manifestărilor festive care au marcat inaugurarea scenei și a parcului renovat, copiii au fost distrați de animatori veseli. Programul s-a încheiat cu un concert susținut de populara interpretă Doinița Gherman. Amintim că potrivit Strategiei de Dezvoltare a Raionului Orhei pentru anii 2022-2027, intitulată „Raionul Orhei – raion de Vis”, anul acesta, din inițiativa lui Ilan Șor, se realizează modernizarea a 30 de sate și comune. În 2022, în conformitate cu această strategie, au fost modernizate 11 sate.