„Au fost șterse toate liniile roșii”. Mai mulți politicieni acuză guvernarea PAS de utilizarea resurselor administrative în campania electorală a alegerilor locale. De exemplu, secretarul general al Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Igor Clipii, a accentuat în cadrul emisiunii PULS de la Orizont TV că este pentru prima dată când un președinte de țară, un șef de Guvern sau de Parlament face deschis campanie electorală și nici măcar nu se ascund. De cealaltă parte, politologul Ian Lisnevschi a menționat la aceeași emisiune că este greu să numești alegerile generale locale democratice, după ce PAS a încălcat legea, Constituția și chiar recomandările structurilor internaționale.
Cel mai grav lucru care s-a întâmplat în campania electorală este că PAS a trecut toate liniile roșii. Opinia aparține secretarului general al Partidului CUB, Igor Clipii.
IGOR KLIPII, secretar general CUB: „Cel mai grav lucru care s-a întâmplat în campania electorală este că s-au șters toate liniile roșii. Noi am pierdut orientarea spre cadrul legal, constituțional, nu se mai fac referințe la aceste lucruri. Dacă anterior implicarea unui președinte de țară în campania electorală ar fi fost o chestie regretabilă, discutată, contestată, acum noi avem implicarea factorului guvernamental administrativ, care aproape că este făcute public, demonstrativ. Și populația acceptă”.
Iar membrul formațiunii PDCM, Ghenadie Țepordei a venit cu exemple concrete în care guvernarea a folosit resursele administrative în campania electorală, și anume repararea drumurilor.
GHENADIE ȚEPORDEI, reprezentant PDCM: „Avem și situația în care PAS a utilizat resursele administrative la maxim. Nu știu de ce, dar toată vara, în care puteau fi reparate drumuri prin sate, localități, orașe, nu s-a reparat nimic. Cum s-a început campania electorală, în luna octombrie, timpul a fost favorabil, s-au început reparațiile drumurilor în sate. Și reprezentanții guvernării PAS promovau aceste reparații pe toate rețelele de socializare, cu îndemnul că, uitați-vă, acesta este meritul PAS-ului”.
Iar politologul Ian Lisnevschi este de părere că este greu să numești alegerile generale locale democratice, după ce PAS a încălcat legea, Constituția și chiar recomandările structurilor internaționale. Totuși, spune el, faptul că până la moment aceste acțiuni au rămas nepedepsite, PAS poate să le considere ca pe o victorie.
IAN LISNEVSCHI, politolog: „E greu de spus că ei (PAS) a pierdut, atunci când ei au încălcat legea, au încălcat Constituția, au încălcat toate regulile electorale, nu au ținut cont de recomandările Comisiei de la Veneția, nu au ținut cont de unele recomandări ale experților străini. Absolut nu au ținut cont nici de o regulă. Au mers peste toate. Chiar nu au ținut cont de decizia CEC-ului, din R. Moldova, când a ieșit CSE și a exclus un partid sau alți candidați. Astfel de alegeri, e complicat să le numești democratice”.
Lisnevschi a menționat și despre faptul că în CEC majoritatea membrilor fac parte din PAS, deși, anterior, majoritatea o formau anume reprezentanții opoziției. Mai mult, politologul a atenționat că în viitor PAS ar putea supune presiunilor aleșii independenți ca să-și mărească numărul de primari și consilieri în teritorii. Potrivit lui, partidul de guvernământ a folosit metoda presiunilor până la alegeri, iar după ce au văzut rezultatele, o vor intensifica, pentru a-și mări numărul edililor care fac parte din PAS.
IAN LISNEVSCHI, politolog: „PAS a aplicat o altă strategie, cea de de dezbinare a opoziției. Nu este necesar tu să crești în rating, este necesar ca oponenții tăi să nu crească în acest rating. Noi vedem 60% din populație care nu a ieșit la vot. Noi vedem că pe locul trei din numărul primarilor, sunt primari independenți. Care este soarta lor? Putem presupune că ei vor fi presați de putere, așa ca în jumătate de an partidul PAS să aibă încă câțiva primari”.
Solicitat de noi pentru o reacție, purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS, Adriana Vlas a refuzat să comenteze declarațiile, iar reprezentanții Președinției nu au răspuns deocamdată solicitării noastre electronice de a comenta cele declarate de experți. Totodată, purtătorul de cuvânt al Guvernului nu a reacționat la mesajul nostru.
Anterior, Daniel Vodă a declarat pentru postul nostru de televiziune că, citez: „Prim-ministrul Dorin Recean a declarat transparent că susține echipa PAS, care i-a oferit votul politic de învestire a Guvernului pe care îl conduce. Toate activitățile cu participarea premierului sunt realizate în afara programului oficial și cu utilizarea propriilor resurse și nu cele ale statului”, citat încheiat.
Despre problema utilizării resurselor administrative au fost atenționat atât observatorii Promo-LEX, cât și cei ai OSCE și ENEMO.
Potrivit experților, atât în primul cât și în al doilea tur de scrutin, guvernarea a folosit aceste resurse în campanie, ceea ce este în contradicție cu bunele practici internaționale. Potrivit experților ENEMO, de exemplu, Guvernul Moldovei a continuat să folosească stimulente financiare în campanie, iar utilizarea abuzivă a resurselor administrative a afectat și campania turului doi de scrutin, iar persistența interferențelor terțelor părți în alegeri și utilizarea tacticilor de dezinformare în campanie rămân un motiv de îngrijorare semnificativă.
Iar misiunea de monitorizare a asociației Promo-LEX a înregistrat 19 cazuri în care s-a făcut abuz de resurse administrative, toate în favoarea candidaților partidului de guvernământ.
Aceste constatări alături de decizia autorităților de a elimina înainte de alegeri unii concurenți electorali și de a închide 6 porturi TV au servit motiv pentru mulți experți de a califica alegerile nedemocratice.
Astfel, cu două zile înaintea scrutinului, Partidul politic “Șansă” a fost exclus din campania electorală, lucru care, potrivit multor experți, a influențat semnificativ rezultatul alegerilor locale generale.