O mașină a explodat pe un pod între SUA și Canada de lângă Cascada Niagara. FBI este la fața locului și spune că situația este „foarte fluidă”, relatează BBC, scrie digi24.ro.
ACTUALIZARE 23.09 A apărut o înregistrare video cu momentul exploziei de pe Rainbow Bridge.
A powerful explosion occurred on the border between the United States and Canada
A car on its way to the United States exploded at a checkpoint. Due to the incident, the bridge over Niagara Falls was closed.
The explosion killed two people who were in the car. One border guard… pic.twitter.com/PJM14rRDjH
— NEXTA (@nexta_tv) November 22, 2023
ACTUALIZARE 22.24 Mai multe surse din cadrul forțelor de ordine au declarat pentru CNN că miercuri, înainte de prânz, ora locală, o mașină care venea dinspre Canada spre SUA a explodat după ce se îndrepta către o a doua zonă de control.
Mașina se afla pe Rainbow Bridge și trecuse printr-un prim punct de control, unde sunt verificate actele de identitate.
Autoritățile nu știu sigur ce a provocat explozia. FBI, Poliția Statului New York și Serviciul Vamal și Protecția Frontierei din SUA se află la fața locului. Autoritățile încearcă să recupereze imagini de pe camerele de supraveghere din mai multe unghiuri diferite, deoarece declarațiile martorilor variază, au spus sursele.
ACTUALIZARE 22.18 Președintele american Joe Biden a fost informat despre incidentul care a avut loc pe Rainbow Bridge, a spus secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
Biden și echipa sa „urmăresc îndeaproape evoluția situației”, a adăugat ea.
ACTUALIZARE 21.53 Oficialii canadieni primesc „informații contradictorii” despre incidentul de pe Rainbow Bridge, a spus Dominic LeBlanc, ministrul siguranței publice din Canada.
El a spus că nu poate confirma până acum de unde provine mașina.
„Este evident o situație foarte gravă”, a spus ministrul el, adăugând că agențiile canadiene fac tot posibilul pentru a se asigura că publicul este în siguranță.
Canada are în vedere „măsuri suplimentare” pentru a asigura punctele de trecere a frontierei în toată țara, a declarat și premierul Justin Trudeau. El a spus că măsurile suplimentare de securitate ar putea fi impuse la „toate” punctele de intrare în Canada.
ACTUALIZARE 21.27 Anchetatorii au găsit un obiect asemănător cu o valiză sau servietă la fața locului, au declarat surse citate de ABC News. Ei tratează obiectul ca pe un posibil dispozitiv exploziv.
ACTUALIZARE 21.03. Surse citate de Fox News spun că a fost vorba despre o „tentativă de atac terorist” și că în mașină era o cantitate mare de explozibili.
Doi bărbați aflați în mașină au murit, iar un polițist de frontieră a fost rănit, mai spun sursele.
Mașina a explodat chiar lângă un punct de control de pe pod.
Podul a fost închis în urma incidentului. Potrivit primarului din Niagara Falls, a explodat un vehicul care intra în SUA din Canada.
Ron Rienas, directorul general al Buffalo and Fort Erie Public Bridge Authority, a declarat pentru ABC News că toate cele patru poduri care leagă Canada de SUA peste râul Niagara au fost închise, ca măsură de precauție.
🚨#BREAKING: A vehicle entering a toll booth at Rainbow Bridge has caused a large explosion to go off, prompting evacuations.⁰⁰📌#NiagaraFalls | #Canada
Currently, multiple authorities and emergency personnel are on the scene, with evacuations underway after a vehicle… pic.twitter.com/CGJnKIm6u5
— R A W S A L E R T S (@rawsalerts) November 22, 2023
Incidentul a avut loc înainte de Ziua Recunoștinței, una din principalele sărbători din SUA, în care oamenii călătoresc în număr mare pentru a se reuni cu familiile.