Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte care include aproximativ 40 de organizații neguvernamentale, a calificat alegerile locale generale drept „parțial libere și corecte”. Potrivit experților, în timpul campaniei au avut loc încălcări grave atât din partea unui număr de participanți, cât și din partea autorităților. Printre acestea, utilizarea abuzivă a resurselor administrative, restricții disproporționate ale libertății de exprimare și încălcarea secretului votului.
Director executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT care face parte din Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte a numit alegerile „parțial libere și corecte”.
IGOR BOȚAN director executiv Asociația ADEPT: „Procesul a fost departe de a fi unul perfect și cei care au folosit resurse financiare mari, se fac și ei vinovați de asta – zeci, sute de milioane de euro, dolari, după cum au recunoscut ei înșiși, și desigur, acestea sunt și lacunele autorităților, care nu au putut să asigure condiții bune pentru ca să nu existe acele neajunsuri despre care am vorbit”.
Potrivit directorului de programe al Asociației Promo-LEX, Nicolae Panfil, la alegerile locale generale au fost înregistrate aproximativ 1000 de încălcări. Prntre acestea, întreruperea supravegherii video a procesului de vot, agitația electorală în zilele interzise, PR-ul negru în apropierea secțiilor de votare și finanțarea unor candidați din surse ilegale.
De asemenea, potrivit lui Panfil, numărul plângerilor privind încălcările în timpul organizării și desfășurării scrutinului a crescut.
NICOLAE PANFIL director de programe Asociația Promo-LEX: „Un număr deosebit de mare dintre acestea l-au constituit și cele care au vizat înregistrarea, neînregistrarea concurenților electorali”.
Experții au remarcat, de asemenea, încălcarea dreptului de a alege și a fi ales în raport cu membrii partidului ȘOR, declarat neconstituțional după ce Parlamentul a modificat Codul Electoral în plină campanie electorală.
IGOR BOȚAN director executiv Asociația ADEPT: „Procesul electoral odată început trebuie să se desfășoare cu reguli foarte, foarte clare, iar intervenția autorităților cu restricții, deși sunt justificate, trebuie să recunoaștem acest lucru, este o abatere de la un proces liber și corect”.
Experții au vorbit și despre excluderea Partidului Șansă de la participarea în scrutin prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale cu doar două zile înainte de ziua votării, ceea ce a lăsat o amprentă și asupra caracterului liber al alegerilor, a menționat Boțan.
IGOR BOȚAN director executiv Asociația ADEPT: „Formațiunea a avut dreptul să conteste această decizie. Până în prezent lucrurile rămân în suspans, nu avem o decizie definitivă pe marginea acestui incident. De aceea, credem că astfel de evenimente, în plină campanie electorală, de asemenea, își lasă amprenta asupra caracterului liber al alegerilor”.
Potrivit lui Nicolai Panfil, au fost înregistrate peste 150 de cazuri de utilizare a resurselor administrative, implicarea activă a funcționarilor publici în scrutin, distribuirea materialelor de campanie cu încălcarea legii, utilizarea instituțiilor statului pentru promovarea inițiativelor electorale și organizarea întâlnirilor electorale din bani publici.
NICOLAE PANFIL director de programe Asociația Promo-LEX: „Acestea au fost cele mai frecvente forme de utilizare abuziv„: ă a resurselor administrative. Ce am văzut în această campanie destul de pregnant a fost implicarea autorităților publice centrale în susținerea candidaților partidului PAS și cred că lucrul acesta trebuie să îl avem în discuție după alegeri”.
Directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, a declarat că în timpul campaniei s-au înregistrat încălcări în ceea ce privește nerespectarea pluralismului de opinii, dezechilibru în ceea ce privește asigurarea egalității de gen, acordarea de preferințe anumitor candidați de către unele instituții de presă și măsuri restrictive nejustificate împotriva unor instituții mass-media.
NADINE GOGU, director executiv CIJ: „Suspendarea la 30 octombrie de către Comisia pentru Situații Excepționale a licențelor de emisie a 6 posturi de televiziune, poate fi calificată drept o restricție disproporționată a libertății de exprimare, în condițiile în care nu au fost oferite suficiente explicații, explicații extinse privind circumstanțele de fapt și cele juridice care ar justifica aceste mărusi restrictive”.
Experții recomandă modificarea legislației menite să interzică implicarea statului și a funcționarilor publici să desfășoare campanii electorale în calitatea lor oficială, indiferent dacă sunt înscriși ca și candidați sau susțin anumiți concurenți.
De asemenea, experții pledează pentru înăsprirea controlului asupra procesului electoral, inclusiv pentru păstrarea secretului votului și asigurarea accesului fără obstacole al observatorilor la secțiile de votare, precum și optimizarea sistemului de supraveghere video din secțiile de vot.