La aproape o lună de la lansarea concursului, doar un candidat a depus dosarul de participare la concursul pentru funcția de procuror general. Cu referire la surse din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor, portalul deschide.md scrie că este vorba de avocatul Ilie Rotaru. Astăzi, CSP a publicat un mesaj în care reamintește că data limită pentru depunerea dosarelor este mâine, 22 noiembrie.
Potrivit legislației, candidatul la funcția de procuror general este selectat în cadrul unui concurs public, organizat de CSP, iar ulterior aprobat de președintele țării. Candidații trebuie să fie apolitici, cu experiență profesională de cel puțin 10 ani în domeniul dreptului, dintre care cel puțin 5 ani în funcția de judecător, procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală.
Amintim că, Moldova are procuror general interimar după reținerea și ulterior demiterea lui Alexandr Stoianoglo, urmare a decretului în acest sens semnat de Maia Sandu.
Printr-un alt decret, Sandu, l-a trimis șef la Procuratura Generală pe Ion Munteanu care exercită interimatul funcției. Acesta l-a schimbat pe Dumitru Robu, căruia îi expirase mandatul. După ce a aprobat demiterea lui Stoianoglo, Sandu a declarat că acest lucru a fost făcut având în vedere tergiversarea pronunțării unei decizii de judecată pe constatarea legalității eliberării acestuia din funcție de către CSP, dar și de faptul că autoritățile sunt împinse din urmă de condiționalitățile UE de reformare a justiției, una dintre acestea fiind legată de asigurarea funcției de Procuror General.
Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul în baza căruia a fost evaluată activitatea lui Alexandr Stoianoglo iar, în consecință, acesta a fost demis. Doi dintre magistrați au formulat opinii separate. Este vorba de Liuba Șova și Nicolae Roșca, care a demisionat din funcția de președinte al Curții la scurt timp după emiterea hotărârii.