Fiecare al doilea copil din zona rurală din sudul Moldovei trăiește în sărăcie absolută. Iar în plan național, în această situație se află fiecare al treilea copil. Sunt date oficiale pentru anul 2022, prezentate de Biroul Național de Statistică și confirmate de ministrul Muncii. O echipă Orizont TV a mers la o familie cu mulți copii care stă în unul dintre satele Moldovei. În ce măsură cifrele coincid cu realitatea judecați dvs.
În satul Cîșlița-Prut raionul Cahul, într-o casă mică ce stă să pice locuiește Aculina Bîtlan, soțul său și soacra, dar și cinci copii, cel mai mic dintre care are un an, iar cel mai mare merge în clasa cincea. Opt suflete împart două camere de câțiva metri pătrați.
ACULINA Bîtlan: „Aici dorm eu cu băiețelul și cu fetița, pentru că tot am zis să ne procurăm ceva, dar nu ne ajung banii și, deocamdată, dormim așa. Așa eram repartizați câte doi, dar dacă a apărut fetița acum dormim câte trei pe un pat și aici doarme soțul cu cel mai mare băiețel”.
Lipsurile și greutățile se fac simțite zilnic. Plus la toate, patru din cei cinci copii sunt cu dizabilități, motiv pentru care Aculina nu poate merge la muncă. Singurul venit al familiei, care e din îndemnizația lunară de îngrijire a copiilor și pensia soacrei, nu ajunge nici pe mâncare. Suferă de o boală incurabilă și soțul Aculinei, dar din cauza puținelor resurse este nevoit să muncească cioban.
ACULINA Bîtlan: „Așa bătaie de joc, nu poți să ajungi, nu faci față cu 200 de lei să te duci la un medic, vor mult”.
Copiii nu au jucării, dar nici timp pentru acestea nu le-ar ajunge pentru că, deși îs bolnavi, trebuie să-și ajute mama prin gospodărie. În ciuda sorții vitrege, știu să se bucure de lucruri mărunte, cum ar fi faptul că au un pat pe care să doarmă și mâncare în farfurii. Drept că și-ar mai dori ghiozdane cu rechizite și câteva caiete.
ACULINA Bîtlan: „Aici facem lecțiile, când de acuma o să fie foarte frig iau masa și o să mutăm în casă, și facem lecțiile în casă. Facem aicea pentru că nu avem destul spațiu, și fac aicea câte doi odată, dupa aia alții doi”.
Vine iarna, dar nu toți au cizme și scurte groase, iar restul hainelor le poartă pe rând. Grija cea mare a mamei sunt însă lemnele sau mai bine zis – lipsa lor.
ACULINA Bîtlan: „Lemne nu avem, chiar nu avem deloc nici nu dau focul, chiar vă spun că stau la lumină cu căminul, ăsta mic nu pot să îl țin, acel mare se mai îmbracă”.
Când am ajuns la această familie, copii erau la școală. Până au venit, Aculina ne-a arătat bucătăria unde zilnic pregătește mâncare.
ACULINA Bîtlan: „Aici fac mâncare, ne-am încălzit apă ca să spăl hainele la mână. Aici gătesc, aici mâncăm, farfuriile le țin aici. Am aici niște macaroane, fidea, fasole, sunt pe terminate”.
În ziua ceea a făcut paste cu zahăr și brânză, dar nelipsită este ciorbă cu legume, însă fără carne.
Cu toate acestea, copii învață foarte bine, Irina cea mai mare dintre toți ne-a povestit că îi place să se ducă la școală și să participe la diverse activități extrașcolare.
IRINA Bîtlan: „Sunt în clasa cincea. Ce îți place la școală să faci? Mie îmi place la școală să citesc, să povestesc, să desenez. Care este obiectul tău preferat? Obiectul meu preferat este educația fizică”.
Potrivit primarului satului Cîșlița-Prut Alexandru Valache, familia Bîtlan nu este singura care se află într-o situație materială grea, în localitate mai sunt câteva la fel.
ALEXANDRU VALACHE, primarul satului Cîșlița-Prut: „ Sunt cu dizabilități care să zicem severe, cu autism avem, sunt familii care din când în când de ziua dizabilității atunci primăria mai face, îi adună, se face câte un pachet, dar atât cât să-i luăm în seamă. Nu putem oferi mari cadouri pentru că necesitățile sunt cu mult mai mari în familiile acestora”.
Edilul ne-a mărturisit că în ciuda sărăciei, familia Bîtlan este muncitoare și trăiește în curățenie.
ALEXANDRU VALACHE, primarul satului Cîșlița-Prut: „Sunt muncitori, ei se întrețin, au o stână de oi, așa situația nu este bună, aleargă și văd că copiii frecventează școala, se străduie”.
Sărăcia copiilor în anul 2022 este în creștere față de anul precedent, transmite Biroul Național de Statistică. Potrivit informațiilor, anul trecut, rata sărăciei absolute a populației per ansamblu a constituit 31,1 % fiind în creștere cu 6,6 puncte procentuale față de anul 2021, copiii sunt săraci în proporție de 28,4 %. Situația minorilor diferă în funcție de mediul de reședință.
Cei de la sate sunt expuși unui risc de sărăcie mult mai mare decât cei din orașe. Anul trecut, rata sărăciei absolute în rândul copiilor din mediul rural a fost de 40,5 %, față de 13,9 % în cazul copiilor din mediul urban. Potrivit autorităților, în 2022, pragul sărăciei absolute în medie pe lună pentru o persoană a fost sub 2900 de lei.