„În loc să ajute, autoritățile moldovenești caută toate căile posibile pentru a păstra monopolul companiei Moldovagaz.” Declarația aparține bașcanului Găgăuziei și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit Evgheniei Guțul, guvernarea de la Chișinău pune piedici livrării gazului la un tarif de 10 lei m3. De cealaltă parte, reprezentanții partidului de guvernare susțin că acordul despre gazul ieftin nu poate fi executat.
Bașcanul Evghenia Guțul susține că împreună cu echipa sa a depus tot efortul pentru ca în sezonul rece 2023-2024 oamenii să achite un preț mai mic pentru gazele naturale. Chiar și așa, guvernatorul declară că autoritățile împiedică acest proces, deoarece pentru acestea prețul de 10 lei pentru un metru cub de combustibil nu este profitabil.
EVGHENIA GUȚUL, bașcanul Găgăuziei: „Noi am publicat un contract în valoare de 3,5 milioane de euro pentru furnizarea de gaze începând cu 1 decembrie. Din păcate, cele mai mari temeri ale noastre au fost confirmate – în loc să ajute ca inițiativa să aibă loc și noul furnizor să intre pe piața moldovenească, autoritățile moldovenești caută toate modalitățile posibile de a menține monopolul Moldovagaz. Aceiași oficiali și experți care au lăudat avantajele pieței libere și care acum au locuri calde în consiliile de administrație ale Energocom și Moldovagaz cu salarii bune peste 100 de mii de lei pe lună au început brusc să vorbească despre riscurile și dificultățile cu care se confruntă consumatorii atunci când își schimbă furnizorul”.
Președintele Adunării Populare din Găgăuzia susține că este regretabil că autoritățile împiedică procesul de livrare a gazelor cu prețul de 10 lei.
DMITRI CONSTANTINOV, președintele Adunării Populare din Găgăuzia: „Gazul care va fi furnizat Găgăuziei la preț redus este curat, iar autoritățile moldovenești înțeleg acest lucru. Dar este important ca ei să-și vândă gazul cu 18 lei, așa că nu le este profitabil ca oamenii noștri să primească gaz cu 10 lei”.
Mai mult, Constantinov declară că în ajunul iernii, instituțiile sociale din Găgăuzia nu sunt conectate la căldură, iar conducătorii acestora sunt în așteptarea gazului la un tarif mai mic, deoarece bugetele nu permit achitarea tarifului actual.
DMITRI CONSTANTINOV, președintele Adunării Populare din Găgăuzia: „Grădinițele, școlile, stau practic astăzi fără încălzire. Oamenii sunt îngrijorați și nu știu cum va fi mai departe – este frig, toți stau îmbracați și copii și adulții în aceste încăperi, deoarece conducătorii nu înțeleg ce va fi mai departe. În primul rând, toți au datorii mari încă de anul trecut. În al doilea rând, ei înțeleg că prețul la gaz de 18 lei, astăzi, fiecare întreprindere trebuie să caute vreo 500 de mii de lei ca să iasă cumva din situație, iar altele în genere au nevoie de câte un milion, este clar că sunt sume enorme”.
Primarul orașului Taraclia susține că este condamnabil că astăzi, „cei de la putere” sunt preocupați să împiedice procesul de livrare a gazelor la un preț mai mic.
VEACESLAV LUPOV, primarul orașului Taraclia: „În Găgăuzia au fost vreo cinci mii și jumătate de cereri, dar de ce spun că autoritățile amână acest proces? Pentru că Moldovagaz, Gagauzgaz, și toți ceilalți, au primit ordin să nu accepte categoric aceste cereri, lucru pe care nu au dreptul să-l facă. Cred că în viitorul apropiat se va confirma că aceste scrisori au fost trimise, pentru că au fost trimise prin poștă, și va exista confirmarea că le-au primit”.
Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu a declarat că de săptămâna viitoare, va fi deschis un oficiu și în orașul Orhei, unde vor fi recepționate cereri de schimbare a furnizorului de gaze naturale.
Potrivit lui, și locuitorii din Orhei solicită gaze la preț mai mic.
PAVEL VEREJANU, primarul municipiului Orhei: „Am început, datorită bașcanului Găgăuziei și companiei NordGaz furnizare să pregătim, am pregătit deja și de săptămâna viitoare vor începe colectarea contractelor de schimbare a furnizorului și ce este corect conform pachetului energetic care este aprobat prin Consiliul europei”.
Am solicitat un comentariu de la reprezentanții guvernării la aceste acuzații. Purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS, Adriana Vlas ne-a spus că, citez: „Acest gaz ieftin este un fals și nu poate fi executat. Sunt promisiuni electorale care nu au nimic în comun cu realitatea. Nu există preț mai mic decât cel la care cumpără acum Energocom. Guvernul prin Energocom cumpără și caută gaz ieftin și o face pentru toți cetățenii Republicii Moldova”.
Menționăm că, anterior, Evghenia Guțul a publicat contractul de achiziției a gazelor cu 10 lei m3 pentru autonomie, Taraclia și raionul Orhei, iar firma turcească și cea germană, semnatare ale acordului, au confirmat că documentul publicat este unul cât se poate de adevărat. Totodată, bașcanul a anunțat că a fost efectuată prima plată de 3,5 milioane de euro pentru gaz la preț redus.
Reprezentanții „NORDGAZ FURNIZARE” SRL susțin că livrarea combustibilului va începe din 1 decembrie, iar primele vor fi conectate instituțiile sociale.
În prezent, consumatorii casnici achită pentru un m3 de gaz 18,6 lei cu TVA inclus.