Oamenii ar trebui să aibă dreptul de a alege ce să urmărească și pe cine să voteze, altfel asta nu este democrație. Așa evaluează mulți chișinăuieni evenimentele care au precedat alegerile și anume interzicerea a 6 posturi TV și scoaterea din cursă a partidului de opoziție ”Șansă”, formațiune care pune la îndoială legitimitatea procesului electoral. Mai mult, unii locuitori ai capitalei se tem că autoritățile, nemulțumite de rezultatele votului, ar putea încerca să le anuleze.
Interdicția de a difuza canalele de opoziție și excluderea concurenților de la participarea la cursa electorală reprezintă o încălcare gravă a procesului electoral de către autorități, cred mulți chișinăuieni.
„Închiderea partidelor și a canalelor tv este cea mai mare prostie. Ca în zilele noastre să nu existe canale, nu știu… Cât păr este în cap, atâtea canale trebuie să fie. Ceea ce dorești aceea trebuie să privești. Eu vreau să știu toate noutățile, ce se întâmplă, ce și cum”.
„Asta se face ca să nu fie concurenți, ca noi să nu avem acces la nicio informație. Oamenii caută canalele pe internet. Asta pur și simplu omoară democrația, așa vorbind. Omoară părerile altora. Nu este deloc seriozitate”.
„Întotdeauna trebuie să scoți pe cineva din ring. Ca să nu existe concurenți? Desigur”.
„Nu sunt mulțumită, noi am vrut să câștige altcineva, dar am votat pentru altcineva și nu sunt de-acord cu rezultatul”.
„Eu nu am știut pe cine să votez, sincer să fiu. Acum nu mai cred în nimeni. Am întrebat pe mai mulți pe cine au votat, iar majoritatea mi-a răspuns exact în același mod – că nu au încredere în nimeni”.
Sunt și dintre cei care sunt convinși că puterea centrală va încerca să modifice rezultatele.
„Jumătate dintre ei sunt prin instanțe, nu vor fi aprobați, nu vor emite mandate și toată lumea va spune că a fost falsificare, a fost mită. Nu se poate așa de făcut. Există un partid care a fost înlăturat cu trei zile înainte de alegeri. Un alt candidat a fost înlăturat literalmente în seara dinaintea alegerilor. Este posibil să faci asta? Oferiți oamenilor dreptul de a decide”.
Unii cetățeni însă cu care am stat de vorbă au spus că, pe fondul tuturor acestor evenimente, nu au fost deloc interesați de alegeri sau de rezultatele acestora.
„- Sunteți mulțumită de rezultatele alegerilor?
– Nu știu, nu am auzit”.
„Eu încă nu am auzit de rezultatele alegerilor”.
„Eu nu cunosc rezultatele alegerilor”.
Pentru un comentariu la declarațiile orășenilor am apelat la reprezentanta Partidului Acțiune și Solidaritate, Adriana Vlas, care ne-a spus că formațiunea politică nu comentează acest subiect.
Menționăm că, numărul total de alegători înregistrați oficial în municipiul Chișinău este de aproape 652 mii persoane, dintre care 266 mii 979 cetățeni, adică 40,96 la sută, au votat la alegerile din 5 noiembrie.