Poliţia rusă a anunţat luni că a arestat 60 de persoane suspectate că au luat cu asalt duminică seara aeroportul din Mahacikala, capitala republicii ruse Daghestan, cu majoritate musulmană, transmite AFP, preluată de Digi24.RO.
O mulţime de bărbaţi a invadat duminică seara pista şi terminalul aeroportului, în căutarea de pasageri veniţi din Israel, în plină tensiune în multe părţi ale lumii în contextul campaniei de represalii declanşate de Israel în Gaza după atacul Hamas din 7 octombrie.
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne rus, nouă poliţişti au fost răniţi în ciocnirile de la aeroport, iar doi dintre ei sunt spitalizaţi. „Peste 150 de participanţi activi la tulburări au fost identificaţi, 60 dintre ei au fost reţinuţi”, a afirmat ministerul, precizând că în prezent au loc operaţiuni de căutare pentru identificarea tuturor celor au luat parte la asalt. „În prezent, aeroportul este în întregime sub controlul forţelor de ordine”, a adăugat ministerul. Autorităţile locale nu au precizat deocamdată dacă avionul şi pasagerii au putut pleca mai departe.
Luni dimineaţa, agenţia aviatică rusă a transmis că aeroportul va fi închis doar până marţi dimineaţă, după ce anterior anunţase că va rămâne închis până la 6 noiembrie. „Aeroportul nu se va deschide decât după un control minuţios efectuat de forţele de ordine”, a indicat agenţia.
Potrivit Sota, iniţial în faţa aeroportului s-au adunat bărbaţi care vroiau să verifice paşapoartele persoanele care ieşeau, în căutarea de cetăţeni israelieni. Imagini video difuzate pe Telegram arată alţi bărbaţi forţând barierele, controlând interiorul unor maşini sau forţând porţile unui terminal, sau un alt bărbat urcat pe aripa unui avion Red Wings, apropiindu-se de ferestre. Un bărbat ţinea o pancartă pe care scria „Ucigaşii de copii nu îşi au locul în Daghestan”, iar alţii strigau „Allahu Akbar” sau agitau steaguri palestiniene.
Liderul acestei republici din Caucazul rus, Serghei Melikov, a dat asigurări luni, fără a prezenta probe, că tulburările au fost organizate de pe teritoriul ucrainean, în plin conflict armat între Moscova şi Kiev. „Iniţiatorii acestei acţiuni, evident, sunt inamicii noştri, cei care au organizat aceste acţiuni de pe teritoriul Ucrainei”, a declarat el pentru presă, citat de agenţia RIA Novosti. Potrivit lui Melikov, un canal de Telegram, „Utro Daghestan”, critic faţă de autorităţile locale, este administrat de „trădători” de pe teritoriul Ucrainei.
„Utro Daghestan”, urmărit de circa 60.000 de persoane, distribuise un apel la adunare pe aeroportul din Mahacikala duminică seara, spunând că vrea să împiedice sosirea unor pasageri „indezirabili” cu un avion Red Wings de la Tel Aviv. SUA au condamnat „manifestaţii antisemite”, prin purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, Adrienne Watson.
Ministrul informaţiilor din republica rusă vecină Cecenia, Ahmed Dudaiev, a îndemnat în cursul zilei la calm, confruntat cu posibila creştere a tensiunilor în Caucazul rus, şi la evitarea „provocărilor”.
Anterior duminică, un centru evreiesc aflat în construcţie în regiunea vecină Kabardino-Balkaria (sud) a fost incendiat la Nalcik, potrivit RIA Novosti.
This is insane. https://t.co/z1A9bEWJiX pic.twitter.com/hpas96fdcP
— Russian Market (@runews) October 29, 2023