Locuitorii din Plop-Ştiubei, Căuşeni, se plang pe faptul că primarul în exerciţiu din partea Partidului Socialiştilor, Denis Iliev, nu si-a indeplinit toate promisiunile făcute acum patru ani, la alegerile locale. Sătenii sunt nemulțumiți de starea drumurilor și lipsa totală a canalizării centralizate. Ei spun că stadionul și terenurile de joacă promise, așa și nu au apărut în localitate. Reprezentanții autorităților locale au refuzat să comenteze situația.
Localnicii spun că majoritatea străzilor din sat fie au fost reparate incomplet, fie au rămas în forma lor originală și sunt impracticabile, mai ales după ploaie.
Locuitorii din Plop-Ştiubei, pe care i-am întâlnit, au spus că înainte de ultimele alegeri li s-a promis soluţionarea acestor probleme.
„A promis că toate drumurile vor fi bune, dar au făcut puţin cu pietriş, şi în Hîrtop trebuie drum bun, la fel ca aici! E cu pietriş, iar când plouă, în genere e o băltoacă! Imposibil de mers”.
„Anterior primarul la fel a promis multe și n-a făcut, iar actualul, unul tânăr, a promis și a făcut puțin, dar acum e criză. Trebuie asfalt! Când plouă, abia de poți merge, dar pe a patra stradă în genere…”.
„Primarul a promis că în următorii 4 ani asfalt va fi 100%, dar deocamdată nu-i, după cum vedeți”.
„Trebuie până devale, mai ales centrul ăsta e tare rău, dacă nu punem noi, iaca, sapă unul în beci, face ceea-ceea, şi mai astupă, da altfel dacă nu astupam tare greu avea să ne fie”.
O altă problemă acută, spun locuitorii satului, este lipsa canalizării centralizate.
„Canalizare trebuieşte, numaidecât, canalizare în primul rând!”.
„- Trebuie canalizare?
– Desigur, şi drumuri bune, dar deocamdată nu-s…”.
„Fiecare casă are propria canalizare, dar centralizată nu-i!”.
„Despre canalizare nu am auzit nici măcar o vorbă. Dacă cineva va dori și va face ca să ne ajute, bineînțeles că vrem!”
Părinții se plâng că în localitate nu sunt suficiente terenuri de joacă și locuri pentru plimbarea micuţilor. Unul singur a fost construită lângă Primăriei, dar asta nu este suficient. Este și un stadion nefinisat acolo, pe care au început să-l facă și s-au blocat, cum se spune, „la jumătate de cale”.
„Nu avem teren de joacă, lângă Primărie a început să-l facă puțin, dar nu l-au terminat, iar aici, în raionul nostru, nu este”.
„Stadion la şcoală, aşa o bucăţică, principalul stadion. Ei, multe câte nu-s, e drept că trebuie. Parc pentru copii, n-au unde se juca, n-au unde se ocupa”.
Am încercat să obținem o reacţie la plângerilor sătenilor de la primarul localității Denis Iliev, care a candidat la ultimele alegeri pe lista PSRM. Dar deoarece candidează pentru un nou mandat, a degrevat în perioada electorală. La rândul său, edilul interimar Irina Strechi a refuzat să ofere un comentariu pe loc, invocând că nu este destul informată.
IRINA STRECHI, primarul interimar al satului Plop-Ştiubei: „Dacă sincer, nu prea știu”.
Am contactat-o ulterior prin telefon pe Irina Strechi, dar aceasta a refuzat din nou să comenteze.
IRINA STRECHI, primarul interimar al satului Plop-Ştiubei: „Veniţi după data de 5, după alegeri. Avem aceeași problemă ca în alte sate, la fel ne trebuie drumuri, și dvs ați văzut că acolo e nefinisat, dincolo. Haideţi după alegeri, nu pot spune nimic, sunt şi cifre, și tot ce ne trebuie și ce nu, dar haideţi după alegeri”.
Primarul în exerciţiu, Denis Iliev, nu a răspuns la telefon.
Plop-Ştubei este centrul administrativ al comunei din raionul Căuşeni. Potrivit autorităților locale, aici locuiesc aproximativ o mie cinci sute de oameni.