Încă o stradă din Orhei a fost reparată. Este vorba de strada Iași, cu o lungime de 300 de metri, din sectorul Lupoaica, inaugurarea festivă a căreia a avut loc zilele. Drumul trece pe lângă 30 de gospodării în care trăiesc în jur de 100 de oameni. După cum a remarcat în cadrul evenimentului Nicanor Pulbere, inginer șef al Întreprinderii municipale Servicii Comunal-Locative Orhei, inginerii și constructorii au depus toate eforturile pentru implementarea acestui proiect.
NICANOR PULBERE, inginer șef a întreprinderii de locuinţe şi Comunale Orhei: „Vedem cu toții cum zi de zi, stradă după stradă, blocul se restaurează. Astăzi suntem la deschiderea străzii Iași. S-au depus eforturi maxime, atât financiare, cât și că muncitorii noștri au muncit din greu pentru a se asigura că totul a fost făcut la cel mai înalt nivel”.
Localnicii au observat că, datorită renovării străzii lor, infrastructura s-a îmbunătățit, iar deplasarea a devenit mai confortabilă, prin urmare, ei au mulțumit pentru acest rezultat echipei lui Ilan Șor.
„Mergeam în galoși, căram copiii în spate, când îi duceam la grădiniță. Acum însă, mulțumim frumos! Au făcut să fie bine. Îi urăm domnului Ilan Șor sănătate și putere ca să mai poată face lucruri bune. Îl respectăm mult și-i suntem recunoscători pentru că face foarte multe pentru noi. A făcut, face și sperăm că încă o să mai facă”.
„Locuim aici de mai bine de 40 de ani copiii mici erau purtați în brațe la grădiniță peste pietre, pe ploaie, pe vreme rea – era încă foarte greu. Foarte recunoscător acum. Să dea Dumnezeu ca totul să fie bine în continuare. Să vină Ilan Sor să ne ridice pensiile”.
„Suntem foarte fericiți, nici nu ne-am gândit că vom putea vedea vreodată un astfel de drum aici. Înainte, strângeam bani pentru a umple drumul cu piatră zdrobită, pentru că noroiul era până la genunchi, acum e asfalt, pentru noi este o bucurie”.
„Nici nu vreau să-mi amintesc cum era drumul înainte, am umblat în jurul fiecărei pietre. Mulțumim lui Dumnezeu și tuturor celor care au participat la reparația drumului!”.
„Drumul nu a mai fost reparat de mult. Acum totul este bine”.
Încântați de reparație s-au arătat și antreprenorii locali, deoarece, spun ei, noul drum face mai ușor accesul la magazine și întreprinderi, ceea ce, contribuie la stimularea afacerilor în zonă.
În plus, ei menționează că infrastructura refăcută este mai atractivă pentru noii clienți. Administrația locală dă asigurări că acesta este doar unul dintre multele drumuri reabilitate și care au fost date în exploatare toamna aceasta în sectorul Lupoaica. Potrivit conducerii locale, în Orhei se lansează zilnic noi proiecte de infrastructură, iar din 2015, datorită eforturilor echipei primarului de onoare al municipiului, peste 90% din infrastructura Orheiului a fost modernizată.