Al patrulea avion charter cu moldovenii aflați în Israel a ajuns în Moldova. Despre asta a anunțat Ilan Șor pe rețelele sociale. Potrivit lui, la bord s-au aflat 275 de pasageri, iar toate permisele necesare pentru aterizarea pe Aeroportul din Chișinău au fost obținute în prealabil. Printre călători sunt mulți copii cu mamele lor. Acasă se întoarce și Ana Zemaci, dar și alți compatrioți de-ai noștri, care au declarat că pentru siruganța lor au decis să revină în Moldova. Ei spun că au apelat la ajutorul autorităților, dar fără succes.
Ana Zemaci: „După trei-patru zile de cât a început această situație, am început și eu să intru pe site la ambasadă, să îndeplinesc formulare, ne-am adresat. Au încercat și copiii, dar cu părere de rău, nu ne-au dat niciun răspuns, nici la telefoane, nici la mesaje, totul mort, nicio ușă nu ni s-a deschis. Am făcut și eu încercarea și am apelat la Ilan Șor. Pe mine nu mă interesează politica, care și de unde a provenit și ce a făcut. Eu văd ce se face azi. Eu văd cum suntem protejați, susținuți și ajutați în momentul când avem nevoie”.
Sergiu: „- Îmi era foarte frică.
– Ce se auzea, ce vedeați?
– Împușcături toată ziua. Dacă nu se porneau de dimineață se pornează la amiază, dacă nu la amiază – seara. Eu acum am plecat două luni în urmă și ne-au spus că trebuie să plecam în Moldova că nu se știe ce va fi acolo”.
Sergiu: „Au intrat și arabii și împușcau în stânga și în dreapta în populație”.
Potrivit lui Ilan Șor, aproape 1000 de moldoveni au putut deja să se întoarcă în Moldova, cu cursele charter. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene nu au comentat deocamdată declarațiile femeii.
Acum câteva zile, Orizont TV a scris mesaje și scrisori electronice atât ambasadorului Moldovei în Israel, Alexei Roitman, cât și Ministerului de Externe cu solicitarea de a comenta acuzațiile oamenilor, dar nici până astăzi nu am primit un răspuns.
Și primii pasageri, veniți cu cursele private, s-au plâns că la numerele Ambasadei în Israel nu răspunde nimeni. Pentru a verifica aceste afirmații, jurnaliștii noștri au sunat la două numere de telefon afișate, dar la apeluri nu răspunde nimeni, iar ulterior, robotul a început să vorbească în limba ebraică. Anterior, autoritățile spuneau că, deocamdată, nu este necesară evacuarea oamenilor și că ei pot reveni în țară cu cursele regulate.