Sute de persoane au murit și alte sute sunt încă sub dărâmături, în urma unei lovituri, asupra unui spital din Fâșia Gaza, unde se aflau atât pacienți, cât și persoane care voiau să se adăpostească. Hamas a acuzat Israelul pentru atac, în timp ce Israelul a acuzat o „lansare eșuată” a unei rachete lansate de gruparea Jihadul Islamic Palestinian. La rândul ei, această grupare a negat și ea responsabilitatea. În urma atacului, președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a decretat trei zile de doliu și a anunțat că își anulează întâlnirea cu președintele SUA Joe Biden, care sosește miercuri în regiune, pentru a vizita Israel, precum și pentru a se întâlni cu mai mulți lideri din Orientul Mijlociu, pe fondul temerilor privind riscul de extindere a conflictului în regiune, scrie libertatea.ro.
17 oct. – Acum o ora
Israel acuză Jihadul Islamic Palestinian pentru atacul asupra spitalului
Armata israeliană a negat marți responsabilitatea pentru atacul asupra spitalului din Gaza, susținând că informațiile militare arată că spitalul a fost lovit în timpul unei lansări eșuate de rachetă de către grupul militar Jihad Islamic Palestinian, relatează Reuters.
„O analiză a sistemelor operaționale ale IDF (armata israeliană -n.r.) indică faptul că un baraj de rachete a fost lansat de teroriști în Gaza, trecând în imediata apropiere a spitalului Al Ahli din Gaza în momentul în care a fost lovit”, a declarat un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Israelului.
„Informațiile din mai multe surse pe care le avem indică faptul că Jihadul Islamic este responsabil pentru lansarea eșuată a rachetei care a lovit spitalul din Gaza”, se mai arată în declarație.
De partea cealaltă, un purtător de cuvânt al grupării Jihadul Islamic Palestinian a negat acuzația armatei israeliene, scrie Sky News.
17 oct. – Acum o ora
„Sute de morți și sute de oameni încă sub dărâmături”
Bilanțul atacului asupra spitalului din Gaza se ridică la câteva sute de morți, însă un bilanț oficial nu este încă anunțat, intervenția fiind încă în desfășurare, dar și foarte dificilă.
Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza a anunțat între 200 și 200 de decese, însă „sute de victime sunt încă sub dărâmături“”, relatează The Guardian. Un număr similar a fost înaintat și de un șef al apărării civile din Gaza, care a vorbit despre 300 de decese.
Anterior, un oficial al Ministerului Sănătății din Gaza a anunțat că cel puțin 500 de persoane au fost ucise și rănite în urma atacului.
17 oct. – Acum 2 ore
Zeci de oameni încearcă să ia cu asalt ambasada Israelului din Iordania
Mai mulți prostestatari încearcă să ia cu asalt sediul ambasadei Israelului din capitala iordaniană Amman. Incidentele au loc după explozia de la Spitalul Al-Ahli Arab Baptist din Gaza, în urma căreia oficialii palestinieni spun că sute de oameni au murit, relatează The Times of Israel.
🔴◀️#عاجل المتظاهرون يقتحمون مبنى السفارة الإسرائيلية في عمّان؛ تنديداً بمجزرة مستشفى المعمداني بغزة.#مستشفى_المعمداني#غزة#غزة_تحت_القصف pic.twitter.com/EyWhhZzwSd
— وكالة شهاب للأنباء (@ShehabAgency) October 17, 2023
17 oct. – Acum 2 ore
Manifestanție la Ramallah împotriva președintelui Mahmoud Abbas
Sute de persoane au ieșit în stradă în Cisiordania pentru a protesta față de explozia de la spitalul din Gaza, în urma căreia autoritățile palestiniene spun că sute de persoane au fost ucise, relatează The Times of Israel.
Imagini video publicate pe rețelele sociale arată cum în orașul Ramallah, manifestanții scandează „Poporul vrea căderea președintelui”, în semn de protest față de ceea ce ei consideră a fi inacțiunea președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, în fața războiul dintre Israel și Hamas.
Hundreds take to the streets in Ramallah shouting in „The people want the fall of the President,” protesting Mahmoud Abbas’ perceived inaction against the war between Israel and Gaza pic.twitter.com/vRFo7rA0iq
— Gianluca Pacchiani (@GLucaPacchiani) October 17, 2023
17 oct. – Acum 2 ore
Mahmoud Abbas anulează întâlnirea planificată cu Joe Biden
Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, și-a anulat participarea la o întâlnire programată miercuri cu președintele american Joe Biden și alți lideri din Orientul Mijlociu, a declarat oficial palestinian de rang înalt citat de Associated Press, relatează Haaretz.
Abbas urma să participe alături de regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și președintelui egiptean Abdel Fattah el-Sissi la summitul de miercuri de la Amman, unde trebuiau să discute cu Biden despre războiul dintre Israel și Hamas.
Oficialul citat a declarat că Abbas s-a retras pentru a protesta față de presupusul atac aerian israelian asupra unui spital din Gaza, în care oficiali Hamas din domeniul sănătății spun că au fost ucise aproximativ 500 de persoane.
Oficialul palestinian a vorbit sub protecția anonimatului, anularea participării nefiind încă anunțată oficial.
17 oct. – Acum 2 ore
Condamnări internaționale ale loviturii asupra spitalului din Gaza
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan consideră presupusa lovitură asupra spitalului din Gaza ca fiind „cel mai recent exemplu de atacuri ale Israelului lipsite de cele mai elementare valori umane”.
„Invit întreaga umanitate să ia măsuri pentru a opri această brutalitate fără precedent din Gaza”, a transmis liderul turc într-un mesaj pe rețeaua X.
La rândul său, șeful Consiliului European, Charles Michel, a afirmat că țintirea infrastructurii civile din Gaza încalcă dreptul internațional, relatează The Times of Israel.
Șeful Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, a făcut apel la liderii occidentali să „oprească imediat această tragedie”, adăugând că „mecanismele arabe vor documenta aceste crime de război, iar criminalii nu vor scăpa nepedepsiți”, notează aceeași publicație.
17 oct. – Acum 2 ore
Armata israeliană spune că ”un spital nu este o țintă” a sa
Biroul purtătorului de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) a transmis o reacție editorului internațional al BBC, Jeremy Bowen, în care precizează că „un spital este o clădire extrem de sensibilă și nu este o țintă a IDF”.
„Forțele de Apărare ale Israelului investighează sursa exploziei și, ca întotdeauna, acordă prioritate acurateței și fiabilității. Îndemnăm pe toată lumea să procedeze cu prudență atunci când raportează afirmații neverificate ale unei organizații teroriste”, se precizează în mesajul purtătorului de cuvânt al IDF, relatează BBC.
17 oct. – Acum 3 ore
Isarelul acuză Hamas pentru explozia de la spital
„Investigațiile inițiale ale Forțelor de Apărare israeliene arată că explozia din spitalul din Gaza a fost cauzată de un tir de rachetă eșuat al Hamas”, relatează The Guardian care citează i24news.
🔴BREAKING: Initial investigation by IDF shows explosion in hospital in Gaza was caused by a failed Hamas rocket launch – report
— i24NEWS English (@i24NEWS_EN) October 17, 2023
17 oct. – Acum 3 ore
Egiptul acuză Israelul pentru explozia de la spitalul din Gaza
Egiptul afirmă că Israelul este responsabil pentru lovitura asupra Spitalului Al-Ahli Arab Baptist din orașul Gaza, în urma căruia, potrivit oficialilor palestinieni, au fost uciși 500 de oameni, relatează The Times of Israel.
Ministerul egiptean de Externe condamnă cu fermitate incidentul și consideră că acest „bombardament deliberat asupra civililor reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional, umanitar și a celor mai fundamentale valori ale umanității”.
„Egiptul a cerut Israelului să înceteze imediat politicile sale de pedeapsă colectivă împotriva populației din Fâșia Gaza”, se mai menționează în declarația ministerului egiptean de externe.
17 oct. – Acum 3 ore
OMS condamnă atacul asupra spitalului din Gaza
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a condamnat atacul asupra spitalului Al-Ahli Arab Baptist din Gaza, printr-un mesaj publicat pe rețeaua X, fostul Twitter, relatează The Guardian.
„OMS condamnă cu fermitate atacul asupra spitalului Al-Ahli Arab din nordul Gaza. Primele rapoarte indică sute de morți și răniți. Solicităm protejarea imediată a civililor și a asistenței medicale și anularea ordinelor de evacuare”, a transmis șeful OMS.
.@WHO strongly condemns the attack on Al Ahli Arab Hospital in north Gaza.
Early reports indicate hundreds of deaths and injuries.
We call for the immediate protection of civilians and health care, and for the evacuation orders to be reversed.#NotATarget https://t.co/6I4t99WV03
— Tedros Adhanom Ghebreyesus (@DrTedros) October 17, 2023
17 oct. – Acum 3 ore
Trei zile de doliu după lovitura de la spitalul din Gaza
Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat trei zile de doliu pentru victimele atacului asupra Spitalului Baptist Al-Ahli din Gaza, care, potrivit Ministerului palestinian al Sănătății, a provocat sute de morți, relatează CNN.
Într-o declarație transmisă de biroul său, Abbas a ordonat ca drapelele să fie arborate la jumătate de catarg pentru victimele „agresiunii israeliene asupra spitalului Al-Ahli și pentru toți oamenii uciși de ocupație”.
17 oct. – Acum 3 ore
Spitalul din Gaza „încă arde”, spune directorul altei unități medicale din zonă
Hassan Khalaf, directorul medical al spitalului al-Wafa din orașul Gaza, situat la aproximativ un kilometru de al-Ahli Arab, spune că spitalul „arde încă” în urma atacului, relatează Al Jazeera.
Khalaf a declarat pentru postul panarabic de televiziune că nu mai există niciun loc sigur în Gaza.
17 oct. – Acum 3 ore
Mii de palestinieni strămutați s-au adăpostit în spitalul lovit –
Semiluna Roșie Semiluna Roșie palestiniană a publicat o înregistrare video despre care precizează că arată urmările atacului asupra spitalului Al-Ahli Arabi Baptist din orașul Gaza, relatează Sky News.
Organizația a declarat că „mii de persoane strămutate” au fost „găzduite cu forța” acolo.
❌This is a genocide!
Hundreds of martyrs as a result of the occupation forces targeting the Al-Ma’madani Hospital in Gaza Strip, where thousands of displaced people are forcibly residing.#Gaza_under_attack pic.twitter.com/P9V8aKIWDI— PRCS (@PalestineRCS) October 17, 2023
Ministerul palestinian al sănătății, condus de Hamas, afirmă că cel puțin 500 de persoane au fost ucise în atacul asupra spitalului.
Corespondentul Sky News pentru Orientul Mijlociu, Alistair Bunkall, a dat mai multe detalii despre reacția Israelului în urma loviturii.
„Acesta este un spital administrat de creștini în Gaza. Înțeleg că Forțele de Apărare ale Israelului investighează situația, spunând că este posibil să fi lovit un depozit de rachete care a provocat o explozie mult mai mare sau dacă a fost o lovitură directă care ar fi putut fi o greșeală”, a explicat corespondentul.
17 oct. – Acum 4 ore
Ministerul Sănătății din Gaza: Cel puțin 500 de morți în urma raidului aerian asupra spitalului
Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza afirmă că cel puțin 500 de persoane au fost ucise în urma unui atac israelian asupra spitalului Al-Ahli Arabi Baptist, relatează Al Jazeera.
Guvernul Hamas din Gaza a descris atacul drept o „crimă de război”.
17 oct. – Acum 4 ore
Armata israeliană spune că este prea devreme ca să afirme dacă explozia de la spitalul din Gaza a fost un atac israelian
Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că rapoartele privind o posibilă lovitură aeriană israeliană împotriva unui spital din Gaza sunt încă în curs de examinare, relatează The Times of Israel.
Oficialul a declarat că nu are încă toate informațiile și că nu știe dacă explozia, care ar fi provocat sute de victime, a fost un atac israelian.
„Există o mulțime de lovituri aeriene, o mulțime de rachete eșuate și o mulțime de rapoarte false din partea Hamas”, a declarat Daniel Hagari.
17 oct. – Acum 4 ore
Lovitură asupra unui spital din Gaza. Autoritățile estimează că sunt sute de victime
Atacul aerian asupra spitalului Al-Ahli Arabi Baptist din Fâșia Gaza a fost soldat cu cel puțin 500 de victime, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Gaza citat de Reuters.
Inițial, guvernul palestinian din Gaza a afirmat într-o declarație că lovitura asupra spitalului s-a soldat cu zeci de morți.
„O nouă crimă de război comisă de ocupație în bombardarea Spitalului Al-Ahli Arabi din centrul orașului Gaza, care a dus la zeci de martiri și răniți la Complexul Medical Al-Shifa. Trebuie remarcat faptul că spitalul a găzduit sute de pacienți, răniți și persoane strămutate din casele lor cu forța din cauza loviturilor aeriene”, se precizează în comunicatul guvernului, citat de CNN.