Agenția Proprietăţii Publice nu mai organizează licitația pentru selectarea companiei care să evalueze terenul fostului Stadion Republican, ce urmează să fie vândut Statelor Unite pentru construirea unei noi Ambasade SUA la Chișinău. Şi a cincea încercare de a organiza un astfel de tender a eșuat, așa cum niciun evaluator nu s-a înregistrat la concurs. În rezultat, Agenţia a declarat că intenţionează să poarte negocieri directe cu agenţii economici.
După cum a confirmat pentru Orizont TV directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, licitația a eşuat, deși Guvernul a propus 400 de mii de lei pentru serviciile evaluatorului.
ROMAN COJUHARI, directorul Agenţiei Proprietăţii Publice: „În următoarele zile, în timpul apropiat, va începe procedura pentru negocieri directe, dat fiind faptul că deja peste cinci încercări de a organiza licitația au fost eșuate – nu a participat nimeni. Respectiv, conform prevederilor legale deja Agenția poate trece la procedura de negocieri directe”.
Roman Cojuhari a comunicat că deja au fost identificate trei companii de evaluare care vor fi invitate la negocieri și a promis că procesul va fi transparent. Dar nu a spus despre ce agenţi economici este vorba și care au fost criteriile de selectare. Apropo, în vara anului 2022, Agenția Proprietății Publice comandase acest serviciu care a costat 41 de mii de lei. Atunci teritoriul Stadionului Republican a fost evaluat de o firmă specializată moldovenească. Dar după prezentarea rezultatelor reprezentanţii APP au afirmat că procedura va trebui repetată din cauza caietului de sarcini formulat incorect. Un nou evaluator pentru teritoriul Stadionului Republican Agenția Proprietății Publice caută din iulie. După ce nimeni nu a reacţionat la prima licitație anunțată, Agenția a început să majoreze tarifele. Pentru a doua prețul evaluării a fost ridicat la 166 mii lei, iar pentru ultimul tender, al cincilea, Guvernul a propus 400 mii lei. Lam întrebat pe directorul Agenției Proprietății Publice de ce prețurile pentru acest serviciu au crescut de 10 ori pe parcursul unui an.
ROMAN COJUHARI, directorul Agenţiei Proprietăţii Publice: „Noi nu vorbim de o diferență, noi vorbim despre o evoluție, deoarece a fost iniţiat mai întâi cu 40 de mii, după asta a fost majorat la 60 de mii, a fost majorat la 160 de mii, la 230 de mii și la 400 a fost etapizat, nu s-a mers imediat de la 40 la 400. Or, atunci când s-a consultat piața și a fost cerută opinia evaluatorilor care ar fi prețul pentru o astfel de lucrare, s-a primit oferte că astfel de lucrări ar costa între 400 de mii și 700 de mii de lei”.
Anterior, până la anunțarea celei de-a cincea licitații, răspunzând la întrebarea Orizont TV, dacă Agenția planifică să majoreze și mai mult costul serviciului, Cojuhari a răspuns că nu sunt bani pentru asta. „Nu putem crește preţul, este o achiziție publică, iar procedurile legale nu permit astfel de negocieri”, a explicat directorul Agenției.
La mijlocul lunii septembrie, Agenția Proprietății Publice a anunțat că a demarat lucrări de defrișare a teritoriului fostului Stadion Republican, care are o suprafață de cinci hectare. Potrivit comunicatului, lucrările sunt inițiate în scopul creării de acces liber pentru o echipă de experți internaționali, care vor evalua schema de amplasare, starea actuală și lucrările tehnice necesare reabilitării porților emblematice ale fostului stadion, cu intrări din străzile Tighina și Ismail.
Amintim că în 28 aprilie anul trecut, Statele Unite ale Americii și Moldova au semnat un Memorandum de înţelegere pentru demararea procedurii de vânzare a terenului pe care se află fostul Stadion Republican pentru construirea unei noi clădiri a Ambasadei SUA la Chișinău. Guvernul a spus că terenul va fi vândut la preț de piață.
Decizia de a vinde acest teren din centrul Capitalei a fost luată în 11 iunie 2019 de Cabinetul lui Pavel Filip. Potrivit documentului, Ambasada SUA s-a angajat să investească 250 de milioane de dolari în reparaţia şi reabilitarea porților stadionului, intrării și teritoriului adiacent. În plus, pe o parte a zonei este planificată amenajarea unei grădini publice. După cum a declarat anterior ambasadorul american Kent Logsdon pentru TV8, lucrările de construcţie a misiunii diplomatice ar putea începe deja la începutul anului 2024.