Ambasada Republicii Moldova în Israel a primit 65 de solicitări de la cetățeni pentru informații referitoare la situația din țară și a zborurilor comerciale. Situația de securitate din Israel au fost discutate la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, unde în această dimineață a avut loc o ședință a Celulei de Criză. Ministerul informează că Ambasada funcționează în regim alert, fiind prestate doar servicii consulare de urgență, cum ar fi emiterea documentelor de călătorie. Am reușit să facem legătura cu una dintre moldovencele stabilite acolo de câțiva ani care, ne-a povestit cu groază despre frica de a ieși din casă și teamă de a nu se mai trezi dimineața. Urmează detalii cu puternic impact emoțional.
Speriați de atac, moldovenii stabiliți în Israel se tem să iasă din casă. Un video ne-a transmis Maria Ciripida, moldoveanca ce muncește de peste 3 ani în Israel. Ea ne-a spus că îi este frică de tot ce se întâmplă și speră ca lucrurile să se normalizeze.
Femeia ne-a spus că autoritățile din Israel le-au spus să nu iasă afară și să aibă ușa încuiată la locuință. Fiind în apropiere la granița cu Fâșia Gaza, ea zice că nopți întregi se aud bombardări, iar în prezent pe străzi periodic se aud împușcături și sunt zeci de cadavre împrăștiate.
MARIA CIRIPIDA, moldoveancă stabilită în Israel: „Seara ne temem să ne culcăm și ne culcăm, dar nu știm dacă o să ne trezim, noi ne uităm peste geam și gata asta-i ieșirea. Noi afară deja a treia zi nu ieșim, și la magazin nu ne putem să ieșim”.
Ambasada Republicii Moldova în Israel a primit zeci de solicitări de la cetățeni pentru informații referitoare la situația din țară și a zborurilor comerciale. Situația a fost discutată la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, unde luni dimineața a avut loc o ședință a Celulei de Criză, spune Igor Zaharov, purtătorul de cuvânt al Ministerului.
IGOR ZAHAROV, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe: „La momentul de față noi am recepționat de la ambasada noastră în jur la 65 de solicitări, dar aceste solicitări nu neapărat sunt solicitări de evacuare, multe de informare privind situația din țară și situația privind zborurile comerciale. Iar ceea ce recomandăm noi la ora actuală este acei care doresc să părăsească teritoriu Israel să o facă cât mai curând posibil, utilizând rutele comerciale care sunt disponibile”.
Ambasadorul Moldovei în Israel a oferit luni detalii despre situația din regiune. Potrivit lui Alex Roitman, Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv activează în mod normal, iar moldovenii pot reveni acasă cu orice cursă de avion disponibilă. Unele companii avia șiau anulat zborurile, dar sunt altele care continuă să activeze.
ALEX ROITMAN ambasadorul R Moldova în Israel: „Cetățenii care se află în Israel și vor să plece în R Moldova, fie că au fost în vacanță, la rude, cu alte scopuri, pelerinaj, ei pot pleca acasă când doresc. + 9.11 Ceea ce ține de muncitorii noștri care activează în câmpul muncii, dacă aceștia doresc să plece în R Moldova, acum nu există niciun fel de limitări, Aeroportul este deschis, avioanele zboară. Biletele pot fi procurate online și pentru o direcție și pentru altă direcție. 9.34 )
Potrivit diplomatului, toate tipurile de vize, inlusiv cele de muncă și cele turistice, au fost prelungite automat până în data de 9 neoimbrie. Totuși, decizia de a părăsi sau nu țara aparține fiecărui cetățean în parte, mai spune Roitman. De asemenea, moldovenii pot lua avioanele din România.
ALEX ROITMAN ambasadorul R Moldova în Israel: Există o înțelegere între R Moldova și România la nivel guvernamental ca cetățenii R Moldova să aibă acces prioritar, la rutele Tarom. Nu există procese de evacuare pentru moment. În cazul în care vor fi afectate rutele obișnuite, avem o serie de acțiuni preconizate pentru a acționa în această situație conform necesităților, pentru ca cetățenii noștri care vor să ajungă acasă, să ajungă acasă.
Potrivit datelor oferite de Ministerul de Externe, în Israel se află oficial aproximativ 13 mii de moldoveni, iar până acum nici un cetățean a Republicii Moldova nu a avut de suferit. Mai complicată este situația în cazul moldovenilor aflați în Fâșia Gaza, acolo unde se află în jur de 120 de concetățeni, mai spune diplomatul.
ALEX ROITMAN ambasadorul R Moldova în Israel: Situația în Fâșia Gaza nu este deloc simplă, au loc bombardări permanente și deplasarea prin Fâșie este imposibilă. Nu există pentru moment, posibilitatea de a ieși. Da, se discută pentru un coridor, dar, în momentul de față nu există posibilitatea de a ieși.
Moldovenii care decid să rămână în Israel, sunt rugați să se afle în locuri sigure, să limiteze deplasările prin oraș, să se ascundă în buncăre și adăposturi antiaeriene. Ambasada noastră din tel Aviv activează în regim de alertă, fiind oferite servicii consulare de urgență, mai spune Roitman.
De asemenea, moldovenii sunt rugați să apeleze, în caz de neceritate, la următoarele numere de telefoane afișate pe ecran.