Cinci persoane au murit în urma unui accident care a implicat mai multe vehicule, inclusiv un tractor-remorcă care transporta amoniac anhidru, care s-a răsturnat în Illinois, SUA, vineri seara, 29 septembrie curent, ducând la o scurgere de gaz toxic, fiind necesară evacuarea locuitorilor din Teutopolis pe o rază de o milă de la locul propriu-zis, transmite The New York Times (NYT). Printre victimele decedate, se numără un cetățean moldovean pe nume Vasile Cricovan, scrie realitatea.md.
Vehiculul s-a răsturnat pe US Highway 40, la aproximativ o jumătate de milă est de Teutopolis, Illinois, care se află la aproximativ 90 de mile sud-est de Springfield, în jurul orei 21:25. În urma accidentului, s-a eliberat un val mare de amoniac anhidru care a generat condiții de aer periculoase, au declarat autoritățile locale sâmbătă dimineața la o conferință de presă. A doua zi deja pericolul de intoxicare fatală trecuse.
Kim Rhodes, medicul legist din comitatul Effingham, a declarat că cinci persoane au murit. Nu a fost imediat clar cum au murit victimele. Trei erau din zonă, inclusiv un copil și un adult care erau din aceeași familie. Alte două victime erau din Ohio și Missouri, a spus ea. Șeful Tim McMahon al districtului de protecție împotriva incendiilor din Teutopolis a adăugat că alte cinci persoane rănite au fost transportate cu aer asistat la spitale și că o altă victimă a fost transportată la spital într-un vehicul.
Astfel, s-a aflat că printre victimele decedate este și un cetățean moldovean stabilit cu soția și doi copii minori în SUA.
„Cu mare durere în suflet vă anunț că iubitul nostru fiu, soț, tătic, frate, cumătru, verișor și prieten a decedat pe 29 septembrie, seara, în urma unui tragic accident rutier. Un camion, care transporta amoniu anhidru, s-a răsturnat în fața lui. El a frânat și a ieșit din camionul său, a inhalat vapori toxici și din cauza acestora a avut stop cardio respirator”, a dezvăluit soția lui Vasile Cricovan, Ludmila Cricovan.
Familia are nevoie de ajutorul oamenilor cu inimă mare. Pe platforma de caritate GoFundMe se strâng donații în numele lui Vasile Cricovan.
Șeful Tim McMahon a mai declarat la conferința de presă că o echipă specializată a reparat partea ruptă a vehiculului, care a încetinit, dar nu a oprit scurgerea. Sâmbătă seara, a fost transportat într-o „locație sigură”, urmând să fie efectuată o investigație de către Consiliul Național de Siguranță a Transporturilor.
Agenția pentru Protecția Mediului din Illinois a anunțat că vehiculul transporta 7.500 de galoane (echivalentul a 30 de mii de litri) de amoniac anhidru, fiind eliberați aproximativ 4.000 de galoane (echivalentul a 16 mii de litri).
„Testările au indicat că pericolul amoniacului anhidru a dispărut”, a declarat Joe Holomy, un asistent-șef al pompierilor din Teutopolis, în comunicatul de presă al E.P.A. de stat deja sâmbătă seara. Respectiv, celor circa 500 de persoane evacuate din zonă li s-a permis să se întoarcă pe la case.
Oficialii i-au sfătuit pe locuitori să-și aerisească casele prin deschiderea tuturor ferestrelor. În satul Teutopolis trăiesc aproximativ 1.500 de oameni. „Dacă simțiți că există un miros puternic sau începeți să vă simțiți rău, sunați imediat la 911 pentru ca personalul de pompieri să verifice locuința”, au recomandat oficialii din Effingham County.
Amoniacul anhidru – folosit adesea în producție, refrigerare și agricultură – este un gaz toxic care poate fi corosiv dacă oamenii intră în contact cu acesta. Poliția de stat din Illinois încă investiga cauza accidentului.